Trupul lui a fost uns cu mir şi acoperit cu sărutări. Iar anii care au trecut apoi au acoperit amintirea sa. Insula pe care o iubise a rămas nelocuită... Dar jertfelnicul tăcut al Bisericii Sfântului Pantelimon păstrează în el, precum sfintele moaşte ale mucenicilor pe care era întemeiat, lacrimile părintelui. Le păzeşte cu dăruire, strigându-le credincioşilor:
„Pomeniţi-l!”
Părintele Hrisant Katsoulogiannakis a fost ultimul preot din Insula Spinalonga. S-a născut în anul 1893 şi a fost tuns în monahism în 1911, la Mănăstirea Toplu din Sitia. Mai târziu a mers la Mănăstirea Faneromeni din Ierapetra. De acolo a plecat voluntar la Spinalonga în anul 1947, unde a slujit până la închiderea azilului de leproşi, în anul 1957. După aceea a rămas în Spinalonga singur vreme de cinci ani, pentru a îngriji mormintele leproşilor şi pentru a le săvârşi Trisaghionul. S-a întors la Mănăstirea Toplu din motive de sănătate. A adormit întru Domnul în anul 1972. I s-a dus, pe drept, faima de sfânt.
Epameinondas Remoundakis, numit şi „arhanghelul din Spinalonga”, este al doilea personaj real al cărţii.
Prin intermediul romanului, Maria Pastourmadzis reînvie patimile şi suferinţele interminabile ale locuitorilor Insulei Spinalonga şi zugrăveşte singura putere care învinge durerea omenească: Iubirea care urcă până pe Cruce.