„Romanul de debut al lui Dinu Guţu se mişcă între două lumi – harnicii scriitori de proiecte ONG-iste şi ultraşii. În ambele zone, Guţu face treabă bună – disecă umanitatea forfotitoare a suporterilor dinamovişti, cu adversităţile, combinaţiile şi petrecerile pe care le fac cînd sînt în deplasări, şi dă la iveală strategiile cinice din industria atît de profitabilă a oamenilor frumoşi din ONG-uri: avem dimensiune romă în proiect? Cum să nu! Sînt incluse femeile? Nu se pune problema. Avem dimensiune LGBT? Aveeem. Realismul e pop, fără bovarisme dostoievskiene, dar cu atît mai eficient. Dacă în descrierea burgheziei civice se simte o oarecare ostentaţie demonstrativă, în survolul «ultimilor oameni» din galerii Guţu se lasă furat de poveste şi dă măsura talentului de scriitor – personajele au culoare, sînt conturate în tuşe concise, iar umorul e irezistibil. Sînt pasaje la care am rîs în hohote.” (Adrian Schiop)

„Iată povestea «noilor rebeli fără cauză». Plictisiţi şi cinici, căutînd confuz ultima sursă de motivare nu pentru a trăi, ci pentru a supravieţui într-o lume tot mai vlăguită şi lipsită de sens. «Rebeliunea» care le mai dă sens este de fapt un refugiu în lucrurile mărunte de zi cu zi. Singura poveste mare care le-a mai rămas, singura insulă unde mai există viaţă, este galeria de fotbal. Un fotbal care trăieşte şi el din amintirea vremurilor de glorie. Volumul este o frescă succintă a unei societăţi şi a unei generaţii în derivă care caută să se salveze, caută un loc de refugiu şi sens. Oare cum o va face?” (Vasile Ernu)