Ferice de cel - sărac cu duhul - care are mereu ceva de învăţat, socotindu-se mereu că nu ştie. Dar ce să faci cu omul care îşi cumpără în fiecare zi părerile sale o dată cu revistele, ziarele şi cărţile? Cum se poate face ca un astfel de om să devină martor, să aducă o mărturie, să facă astfel încât, în apropierea lui fiind, să se simtă o prezenţă?
Omul este asemena lui Dumnezeu, funcţia lui creatoare e incontestabilă; dar omul nu este creator din nimic, el are un material la dispoziţie. Actul său creator este intervenţia ordonatoare, risipirea haosului şi fixarea de semnificaţii.
Mutatis mutandia, cuceririle realizate de activitatea omenească nu devin fecunde, nu devin tezaur real decât prin necontenita funcţiune a discernământului care să separe aurul de tinichea.
Paul Valery spunea: Prostia de a lua un paradox drept o descoperire, o metaforă drept o dovadă, un torent de vorbe ca o sursă de adevăruri de bază şi pe noi înşine ca oracole - este înnăscută în noi. Nu sunt niciodată prost, pentru că ori de câte ori prostul din mine scoate capul îl ucid.
În fond lucrul rămâne aşa: nu este prost cu adevărat decât acela care nu are nicio îndoială că poate fi vreodată. Acesta e serios instalat în prostia lui; uneori iremediabil.
Alexandru Mironescu