Lucrarea de faţă işi propune să elucideze cauzele care au dus la tot mai accentuata pierdere a specificităţii cultural-europene a civilizaţiei globale, a civilizaţiei mediatice de azi. Ea demonstrează că, pentru a se ajunge la actuala stare de lucruri, la actuala societate mondială tot mai gregară şi medievală, tot mai iraţională şi „asiatică”, a trebuit ca, în secolul al XIX-lea, mentalitatea europeană să se resimtă de o anumită oboseală provocată de scurtul său trecut maximal-raţionalist şi să înceapă a considera discursul silogistic-verbal, mai ales în artă, ca pe ceva desuet.