Cele două entităţi se regăsesc rareori împreună în aceeaşi localitate, la câteva sute de metri una de cealaltă. Şi aşa a fost de la început. Omul medieval le separa strict. Curtea era a lumii, întâi boieri, apoi domnitori, Mănăstirea era a lui Dumnezeu, în ea vieţuind cei care i se dedicaseră Lui. Curtea a dispărut, dar Mănăstirea a rămas, chiar dacă timpul nu a cruţat-o, iar oamenii nu s-au îngrijit întotdeauna de ea. Ambele au avut un trecut glorios, fondatori de marcă, proprietari ce au ajuns în fruntea ţării
sau egumeni vrednici. Dar cele câteva sute de metri care le despart pe harta satului Brâncoveni înseamnă în realitatea fizică, spirituală şi culturală a Ţării Româneşti mult mai mult. Chiar dacă din Curte nu a rămas decât un crâmpei din zidul de incintă şi o biserică înnecată de cimitirul din jur, Mănăstirea a supravieţuit şi cunoaşte o viaţă nouă. Ideea acestei cărţi a plecat de la restaurarea unui ansamblu mural practic necunoscut, cel din bolniţa mănăstirii Brâncoveni din judeţul Olt. Dar, cum se întâmplă adesea, o realitate nou pusă în valoare trimite la altele, iar cercetarea descoperă că punctul de pornire este de fapt o verigă dintr-un lanţ de monumente, laice şi religioase, a căror istorie coboară în timp cel puţin până în secolul al XV-lea şi se continuă până în zilele noastre....

Monumentele trecutului nu sunt doar Istorie, ci şi Viitor. Istoria aceasta devine şi un argument pentru a publica o carte. Am pierdut mult, dar experienţle restauratorilor de astăzi ne demonstrează că se poate recupera încă şi pune în valoare o parte substanţială din ceea ce a existat. Conservarea acestor mărturii în spiritul lor autentic şi unic, descifrarea mesajului lor pentru cei de astăzi şi pentru cei de mâine, dincolo de datorie, poate fi o formă de împlinire a noastră a tuturor.