Prizonieri ai umbrelor
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
„Prozatoarea Lili Crăciun a debutat în forță cu romanul Călătoria, de fapt un docu-roman centrat pe drama femeilor din perioada aplicării decretului ceaușist de interzicere a avortului. Un roman tragic, cu scene atroce, dar și, contrapunctic, cu incredibile semne de umanitate. Romanul a avut succesul binemeritat și nu doar aici – la mai puțin de un an de la lansare, a fost publicat în Spania și acum urmează ediția italiană. A urmat un intermezzo, cartea de povestiri Menajerele soacrei mele, în care Lili Crăciun își pune la lucru și umorul, nu doar excelentul spirit de observație, arta decupajului din real, pentru a reveni acum la roman. Un roman altfel decît cel de debut. Poate nu totul, dar se schimbă multe, începînd cu epocă – sîntem acum în tranziția post-decembristă, în lumea jurnalistică, politică și intelectuală a unui oraș mare, în care poate am recunoscut corect Iașul. E un roman cu cheie? Nu știu, nu întrutotul cel puțin, deși m-am amuzat să încerc să recunosc exemplare din fauna vremii. Slavă Domnului, Lili Crăciun este o prozatoare, nu un reporter și exercițiul mental al cititorilor poate fi plin de farmec. Însă, cum mi se pare mie, ceea ce va captiva în primul rînd citirorii, dincolo de povestea în sine, este felul în care este spusă povestea – o „poveste de epocă” scrisă într-un ritm de thriller. Și chiar cu mai mult umor, care poate fi și amar cîteodată, decît în povestirile din volumul anterior”. Liviu Antonesei