„Primul titlu pe care l-am avut în vedere pentru această serie de omagii aduse unor filosofi francezi dispăruți a fost „Discursuri funebre”. E un titlu care, deși nu e deloc vesel, acoperă o ilustră istorie literară. Dar e inexact. Căci sentimentul care mă încearcă, de fiecare dată când vorbesc despre acești prieteni, acești inamici, parteneri ai mei într-un joc complicat – pentru că asta au fost acești filosofi care m-au însoțit în viață, în lecturile, conflictele și entuziasmele mele –, sentimentul meu deci nu e același cu cel al lui Bossuet, un scriitor extraordinar, dar în serviciul Puterii. Nu pot să țin direcția dinainte trasată a rugăciunii, a exemplului și nici chiar a judecății. Astfel că, atunci când Eric Hazan mi-a propus titlul actual, l-am acceptat fără să stau pe gânduri, cu atât mai mult cu cât mi s-a părut tonic și departe de ideea morții. Or, țin neapărat ca nici moartea, nici depresia să nu ne intereseze aici. Dacă filosofia servește la ceva, e ca să îndepărteze de la noi potirul pasiunilor triste,să ne învețe că mila nu e un afect loial, nici vaietul un motiv de a avea dreptate, și că nu trebuie să luăm victima ca punct de plecare al gândirii. Pe de o parte, după cum stabilește o dată pentru totdeauna gestul platonic, orice pasiune licită și orice creație care vizează universalul își are originea în Adevăr, declinat la nevoie ca Frumos sau ca Bine. Pe de altă parte, după cum spunea Rousseau, animalul uman e în mod esențial bun și, atunci când nu e astfel, e din pricina unei cauze exterioare constrângătoare, cauză ce trebuie detectată, combătută și îndepărtată cât mai repede posibil și fără cea mai mică ezitare. Cei ce pretind că animalul uman e în esența lui răufăcător nu vor altceva decât să-l domesticească, pentru a face din el un salariat morocănos și un consumator deprimat în slujba circulației capitalului. Capabil cum e să creeze adevăruri eterne în diferite lumi, omul ascunde în el însuși îngerul pe care religiile l-au proiectat în afara sa. Asta ne spune dintotdeauna filosofia propriu-zisă. Pentru ca acest înger interior să se manifeste, e important să avem un principiu, o maximă – mereu aceeași, în definitiv, sub o mare varietate de forme. Să o alegem pe cea a lui Mao: „Lăsați deoparte iluziile și pregătiți-vă de luptă!” Afirmarea a ceea ce ține de adevăr contra iluzoriului și, indiferent de situație, să luptăm mai degrabă decât să ne predăm: nu văd nicio adevărată filosofie – cum sunt cele ale filosofilor, paisprezece la număr, adăpostite de micul meu panteon – care ar putea dori altceva. Doar că maxima care încearcă să ne fie impusă astăzi sub numele de „filosofie” este, la drept vorbind, tocmai opusul ei, și anume: „Cultivați-vă iluziile și pregătiți-vă de capitulare”.

ALAIN BADIOU (n. 1937), filosof, dar şi romancier, dramaturg, eseist şi activist politic francez. Născut în Maroc, absolvent al Şcolii Normale Superioare (studii de matematică şi filosofie), a fost profesor, începând din 1969, la Universitatea Paris VIII. Din 1999 este director de studii la ENS, predând totodată la Collège International de Philosophie (Paris) şi la European Graduate School (Elveţia).

Lucrări principale:

Théorie du sujet [Teoria subiectului] (1982),
L’être et l’événement [Fiinţa şi evenimentul] (1988),
Manifeste pour la philosophie [Manifest pentru filosofie] (1989),
L’Éthique [Etica] (1993),
Saint Paul. La fondation de l’universalisme [Sfântul Pavel. Întemeierea universalismului] (1997),
D’un désastre obscur [Despre un dezastru obscur] (1998),
Le siècle [Secolul] (2005),
Logiques des mondes. L’être et l’événement 2 [Logici ale lumilor. Fiinţa şi evenimentul 2] (2006).