Am optimismul să îmi imaginez că printre tinerii născuți după anii la care mă refer pot fi unii curioși să viziteze lumea dispărută, alături de un însoțitor mai neutru decât părinții și bunicii lor, care sunt expuși frământărilor vieții din România de azi. Pe de altă parte, am și optimismul să sper că un cititor mai vârstnic își va putea regăsi, odată cu mine, trăiri și gânduri proprii din acea lume.