Obişnuinţa aia tenace de-a îndura plecat nedreptatea îngrozitoare e cel mai teribil semn de căinţă şi respect în faţa autorităţilor. Cu timpul ajungi să te scuturi şi să te lepezi de ea, libertatea e un nisip aspru care curăţă cocleala, şi­ atunci ţi-e silă şi ţi-e ruşine c-ai stat cu harponul înfipt în spinare, dar la început, când intri în casă şi eşti tot un captiv, harponul ăla are inimă şi gheare şi­l simţi ca pe un frate geamăn care nu s-a dezvoltat firesc ca să se nască odată cu tine şi a rămas ca un monstru pipernicit în plămânii tăi. Te va ucide şi, totuşi, aflând cine te va ucide, îl vei iubi, înduioşat că i-ai stins viaţa mai înainte ca el să fi scos primul sunet al bocetului cu care toţi păşim în văgăunele vieţii. Libertatea nu se manifestă la fel de intens ca oprimarea. Prima săptămână de libertate e o vadră de năuceală. Îi risipeşti toate şapte zile ca un om care s­ar fi născut la vârsta de 30, de 40 sau de 50 de ani.

Fănuș Neagu - Scaunul singurătății