Poezia este un joc de întrupări, de icoane ale totului în tot. Ale poetului în cuvinte, ale cuvintelor în tăcere și ale tăcerii în iluzia mutării munților din loc. Profilul clasic al poetului arzând în valuri de lumină. Când versul este răzvrătire din iubire, poetul are toate șansele să fie răsplătit pentru fidelitatea față de înțelepciunea mai presus de el și față de viața solidară cu întrebările lui. Dragostea, cum se spune, este un surghiun al inimii. Ea este, în poezia lui Dumitru Zdrenghea, o mireasmă de început ce nu există și o ispită de sfârșit cu gust de lumină. Ambele probe ale unui vis domesticit, din care nu lipsește nici vederea înlăuntru cu ochiul arghezian închis, nici credința că sublimul este bucuria de a ști că nu ne naștem și nu existăm înspre nimic. Sentimentul subtil regizat al disperării face din această poezie punct de întâlnire între un calvar de flăcări vii și o blândă teologie a minunilor ce nu se văd. Exaltare la gândul miezului de foc al lutului din noi.

Aurel Sasu

* * *

Dumitru Zdrenghea s-a născut pe 29 septembrie 1946, la Cluj. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în 1970; în 1980 a devenit medic primar interne, iar în 1990 medic primar cardiolog. A făcut specializări la Universităţile Tours şi Aberdeen, este membru al Societății Europene de Cardiologie (ESC) şi membru al European Association for Cardiovascular Prevention & Rehabilitation (EACPR). Din 1972 este cadru didactic şi a primit mai multe premii şi distincţii, printre care Meritul Academic al Academiei Române şi titlul de Profesor Emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca.

A publicat volumele de poezie: Eu celălalt, Cioburi de nimic, Semne, Iubiri, Trist peste lume, 101 fiorduri.