Născut în data de 5 martie 1910, în satul Cândești, județul Argeș, orfan de război, se înscrie la studii la Seminarul Orfanilor de Război din Câmpulung-Muscel (1922-1930), pe care îl termină ca premiant. Este ales de Patriarhul Miron Cristea dintre absolvenții tuturor Seminariilor din anul acela, 1930, și trimis cu
o bursă de studii în Teologie la Universitatea din Atena. În anul 1934 se întoarce licențiat, cu aprecierea „magna cum laude”. Patriarhul Miron Cristea, urmărindu-i vocația, l-a trimis pe tânărul licențiat în Grecia să-și continue studiile de specializare la Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg, Franța (1934-1936). A susținut doctoratul la Facultatea de Teologie din Atena, în anul 1937, cu teza: Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura, premiată de Academia de Științe din Atena.
A fost apoi profesor la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București (1937-1938), la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia (1938-1939), profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava.
În anul 1946 a fost transferat ca profesor la Facultatea de Teologie din București, iar din anul 1948, la Institutul Teologic Universitar din București. Astfel, teologul Iustin Moisescu s-a evidențiat de-a lungul întregii sale vieți ca fiind un om cu o cultură temeinică și vastă.
Eleganța și erudiția sa academică erau rodul unei vieți dedicate studiului, fiind, ca profesor, mitropolit și patriarh, o personalitate cu o solidă formare universitară de tip occidental, dar folosind ca bază teologia Sfinților Părinți.
Timp de 17 ani ca profesor de teologie, un an ca mitropolit al Ardealului (1956), 20 de ani ca mitropolit al Moldovei și Sucevei (1957-1977) și 9 ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986), Părintele Patriarh Iustin și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Ca mitropolit al Moldovei și Sucevei, într-o vreme de dictatură comunistă, plină de restricții și presiuni asupra vieții Bisericii, acest distins ierarh român a reușit, cu răbdare constantă și înțelepciune practică, să păstreze și să promoveze credința creștină și cultura românească din Moldova pe mai multe planuri ale vieții bisericești.
Intelectual înzestrat cu un surprinzător spirit practic, ierarhul cărturar a restaurat sau reparat, în plin comunism, aproape 70 de biserici și chiar a construit unele biserici noi, mai multe case parohiale, un Cămin modern pentru elevii seminariști și mai multe sedii de protopopiate.
De asemenea, a construit trei mari clădiri – adevărate monumente de arhitectură – în incinta Centrului eparhial Iași. Tot ca mitropolit al Moldovei și Sucevei a restaurat, integral sau parțial, peste 20 de mănăstiri și schituri: Putna, Sucevița, Moldovița, Voroneț, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăț, Cetățuia, Râșca, Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec ș.a., iar la unele dintre acestea a înființat muzee și colecții de artă bisericească.

În calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977- 1986) a continuat osteneala din Moldova și Bucovina, desfășurând lucrări de restaurare sau reparații la mănăstirile: Curtea de Argeș, Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Țigănești, Căldărușani, Biserica „Sfântul Spiridon Nou”, Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, Catedrala patriarhală și altele.
Părintele Patriarh Iustin a acordat o atenție deosebită activității editoriale. Conștient de marele folos pe care l-ar avea pentru cititorii români traducerea în limba lor proprie a principalelor lucrări teologice, istorice, liturgice și a tot ceea ce ține de trăirea și experiența filocalică a Sfinților Părinți, a inițiat marea colecție patristică intitulată Părinți și scriitori bisericești (PSB), proiectată în 90 de volume. Această lucrare a fost reactualizată recent, începând cu anul 2007, ca o cultivare a moștenirii spirituale luminoase pe care Preafericirea Sa ne-a lăsat-o. De asemenea, el a inițiat colecția Arta creștină în România, în 6 volume. A tipărit o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi (1982), o nouă ediție a Noului Testament (1979), manuale pentru învățământul
teologic superior și pentru Seminariile Teologice, multe cărți de cult, revistele teologice centrale și alte publicații bisericești.
Prin bogata sa activitate cărturărească, pastorală și internațională, Părintele Patriarh Iustin și-a înscris numele în rândul ierarhilor români harnici și înțelepți.
Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară și cultural-misionară, ierarhul român a reprezentat, cu demnitate și competență teologică, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri panortodoxe și interortodoxe sau la întruniri intercreștine, fiind ales membru în conducerea Consiliului Mondial al Bisericilor și a Conferinței Bisericilor Europene, iar ca patriarh a vizitat mai multe Biserici Ortodoxe surori, precum și comunități ortodoxe românești din Occident (Suedia, Elveția, SUA).
Plin de întristare pentru bisericile din București martirizate prin demolare sau umilite prin translare și izolare, îngrijorat de o eventuală demolare sau mutare a Reședinței și Catedralei Patriarhale de către autoritățile comuniste, dar și plin de milă pentru poporul român privat de libertate și înfometat de sărăcie, Părintele Patriarh Iustin a trecut la Domnul în data de 31 iulie 1986, cu speranța unor vremuri mai bune. A fost un arhipăstor maiestuos și sobru ca un voievod, iar în tăcere impusă, un neînfricat luptător până la moarte, ca un stâlp neclintit în mijlocul furtunii.
Mai precis, când dictatorii comuniști voiau să mute sediul Patriarhiei la Mănăstirea Văcărești din capitală, el a refuzat categoric.
Era o îndrăzneală greu de tolerat din partea soților Ceaușescu. Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria noastră ca fiind un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea sa față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, însă și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret, dar eficient.
Cunoscând multa sa hărnicie și dăruire jertfelnică pentru Biserică, moștenirea spirituală și culturală lăsată nouă, celor de azi, precum și lumina înțelepciunii sale în relațiile Ortodoxiei românești cu alte Biserici, în duh de pioasă recunoștință și prețuire, aducem omagiu de pomenire și cinstire memoriei sale ca unui mare ierarh român, care a păstorit în vremuri grele, când se demolau biserici și se chinuiau conștiințe creștine. De aceea, ne rugăm azi Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul lui în corturile Sfinților mărturisitori jertfelnici, în comuniunea Sfinților Părinți, mari Dascăli ai lumii și Ierarhi, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române