Monografia dorește evidențierea contribuției gânditorului român Constantin Micu Stavila (1914-2003) – stabilit din 1969 la Paris – la dezvoltarea filosofiei românești în context european, dar și, mai ales, o fructificare a operei sale filosofice în perspectiva unei fenomenologii a vieții personale. Astfel, este pusă în valoare „existența românească” a unei filosofii care își păstrează identitatea și care se îmbogățește cu „viziuni” metafizice și culturale ale unor „vecinătăți” la fel de prețioase. Cercetarea își propune nu numai o cunoaștere „prin texte” a operei filosofice, ci și a modului în care Micu Stavila se raportează la „conștiință, demnitate și iubire” și la „viziunea etico-spiritual-culturală”, însă marea provocare rămâne descoperirea unei comunități de gândire, apte să exprime excelența reflecției filosofice românești în lume.