Și-n mintea mea dansam desculță / Et j’ai dansé pieds nus dans ma tête de Olivia Zeitline este romanul care te va încuraja să îți urmezi visul sau măcar te va face să te simți mai aproape de el, în cazul în care te numeri printre acele „gulerașe albe” care își petrec majoritatea timpului la birou, simțind adesea un mare gol interior. Golul acela care ar trebui umplut cu ceea ce ești și simți tu cu adevărat… Eroina romanului de față face asta după un episod de burnout arătând că în viață trebuie să știm să fixăm limite foarte clare.

Un roman ca un vis, în care totul e posibil, în care nu există normal și paranormal, ambele contopindu-se într-o realitate care nu trebuie neapărat să fie credibilă pentru a ne determina să conștientizăm lucruri ce nu pot fi înțelese altfel decât printr-o ușoară desprindere de realitate. De altfel, ceea ce vei iubi cel mai mult la această carte, nu este acțiunea propriu zisă, ci latura ei metafizică care te poartă în lumea complexă a universului nostru lăuntric, pe care avem tendința de cele mai multe ori să îl neglijăm, uitând că de fapt, acolo, în interior, se află toate răspunsurile pe care le căutăm orbecăind prin realitatea materială ermetică.

Autoarea romanului, Olivia Zeitline, a studiat Dreptul însă este pasionată de artă și de dezvoltare personală. A hotărât așadar să renunțe la profesia de avocat pentru a se dedica organizării de expoziții de artă contemporană în spații culturale și creării unei reviste online (cu 10.000 de abonați), Réécrire (Să scriem din nou), dedicată artei și spiritualității. Activitatea de aici i-a adus un premiu la Golden Blog Awards, în 2013. Și-n mintea mea dansam desculță este romanul ei de debut, în care își îmbină talentele de artist, de scriitor și de consilier de dezvoltare personală.

Pe eroina romanului Oliviei Zeitline, Charlotte, o întâlnim la Paris, într-o mare corporație franceză în care muncește până la epuizare. În urma unui episod de burnout, decide să renunțe la statutul de corporatistă și la cariera în marketing, dedicându-se marii ei pasiuni – dansul.

În numai trei ani de zile, viața ei se schimbă radical. Însă predarea cursurilor de dans contemporan nu îi acoperă în întregime cheltuielile de întreținere. În plus, intuiția îi spune că relația cu iubitul ei Tom se va sfârși, și realitatea va dovedi că are dreptate. Cum starea ei de spirit se degradează tot mai mult de la o zi la alta, simte că singura persoană care o poate ajuta este Stella, o violoncelistă celebră în vârstă de 62 de ani pe care o cunoscuse prin intermediul fostului ei iubit Tom. Stella va deveni astfel călăuza lui Charlotte prin viață. Cea care o va ajuta să își înțeleagă propria existență, propriile decizii, gândurile, senzațiile, fricile, și mai presus de toate, o va ghida să își înțeleagă și să își asculte intuiția.

Aceasta o lămurește că premoniția referitoare la despărțirea de Tom semnifică faptul că a intrat în contact cu intuiția ei „această muzică a ființei noastre profunde, care ne călăuzește”, atenționând-o totodată că acest episod îi poate deschide perspective noi.

Tot Stella ne oferă o definiție a intuiției, menită parcă să ne facă mai atenți la mesajele criptate pe care ni le transmite, nu întâmplător, mediul înconjurător:

„Intuiția este o vibrație, o lungime de undă; ca un al șaselea simț, care se folosește de celelalte cinci: poate lua forma unei voci, a unei imagini sau senzații, a unui gust sau miros. Intuiția vorbește și prin vise. Totul poate vorbi, atât în interior, cât și în exterior, iar la final, pur și simplu știi... dar nu știi cum de ai ajuns să știi.”

Pe măsură ce viața ei se restrânge din anumite puncte de vedere: se desparte de Tom, se mută în camera de rezervă a unei prietene, nepermițându-și să mai plătească chiria vechiului apartament, simte cum se extinde pe o altă latură, spirituală de această dată. Iar dansul reușește de fiecare dată să îi aline suferințele provocate de neajunsurile din lumea fizică. Ca și cele două prietene ale ei Théa și Jeanne. Théa spre exemplu, o ajută să își amenajeze camera de rezervă pusă la dispoziție de Jeanne după principiile feng-shui și tot ea o va iniția și în yoga. Iar aceste lucruri aparent banale, vor căpăta o însemnătate din ce în ce mai profundă în viitorul deloc previzibil al lui Charlotte.

Stella o va familiariza cu termenul de sincronicitate pe care profesorul Pierre Loiseau, ale cărui materiale le urmărește pe YouTube, o definește ca fiind:

„O sincronicitate este o cascadă de coincidențe care poate schimba cursul vieții noastre. Dacă privim viitorul ca pe o linie cauzală deja trasată, înseamnă că putem, cu toate astea, și să-l schimbăm, trimițând în univers intențiile noastre, atâta vreme cât ele sunt suficient de puternice. Ele ne vor permite să urmăm o altă linie temporală. Dintr-un anumit punct de vedere, viitorul poate modifica prezentul”.

Sincronicitatea își va face apariția în viața lui Charlotte odată cu întâlnirea întâmplătoare de pe stradă cu profesorul Pierre Loiseau pe care îl admiră și în teoriile căruia crede cu adevărat. Acesta îi oferă o carte de vizită, iar întâlnirea ulterioară cu acesta va fi pentru Charlotte un prilej de a face o retrospectivă asupra propriei vieți dar și o ocazie de a întrevedea noi perspective asupra viitorului ei și a modului în care ar putea arăta acesta.

Nu întâmplător probabil, Pierre Loiseau îi va mărturisi lui Charlotte că îl cunoaște pe coregraful egiptean pe care aceasta îl admiră foarte mult Asar Asmar. Charlotte află astfel că Asar Asmar este și el un admirator al ideilor profesorului Pierre Loiseau și că momentan profesorul Loiseau îl consiliază în privința noului său spectacol, Sensul hazardului. Ba mai mult decât atât, acesta se pare că are nevoie de dansatori pentru acest spectacol.

Chiar dacă întâlnirea cu profesorul Loiseau o face pe Charlotte să fie mai optimistă și mai veselă cu privire la viitorul ei, realitatea nu se va dovedi a fi atât de simplă. Lucrurile își vor urma cursul lor firesc, deloc previzibil.

Charlotte va constata pe pielea ei cât de adevărat este faptul că: atunci când așteptăm un lucru, nu știm niciodată sub ce formă va ajunge la noi.

Va fi convinsă de asemenea și de faptul că: „Chiar dacă totul ți se pare întunecat, lumina este mereu în preajmă.”

Și va constata cum sincronicitatea îi transformă viața.

Cu ajutorul unei monede va face alegeri importante. „Cap, plec; pajură, rămân” și nu se va teme câtuși de puțin de consecințe pentru că se hotărăște să-și asculte intuiția, așa cum o învățase Stella.

Va constata de asemenea cum:

„Tot ce trăim în exterior oglindește ceea ce se află în interior. Astfel, persoanele sau situațiile negative ne înfățișează propriile noastre gânduri negative. Adesea, aceste gânduri provin din experiențele noastre trecute, înmagazinate în subconștient. Amintirile acestea creează credințe false și frici care ne fac să vedem realitatea în mod distorsionat, să ne considerăm victime ale realității. Îl acuzăm pe celălalt în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce ni se întâmplă, rămânem înlănțuiți în nemulțumirile noastre, iar viața noastră se blochează”.

Dar și cum:

„Fiecare vede lumea din perspectivă lui, iar ceea ce se potrivește unuia nu i se potrivește neapărat și celuilalt. Cu cât respectăm mai mult adevărul fiecăruia, cu atât mai mult îl vom respecta pe al nostru.”

Și va ajunge la revelația că:

„Îngerii ne iau de mână când dansăm, ne duc cu ei în vârtejul existenței, dar rolul lor este acela de a ne readuce întotdeauna la viață.”

O poveste frumoasă care te va face să zâmbești și să iubești și mai mult viața cu întorsăturile ei bruște de situație, într-o după-amiază relaxată de duminică… O poveste care îți va reaminti că poți oricând să dai nas în nas cu fericirea chiar și pe o străduță îngustă ce pare să se înfunde…