Este alegerea fiecăruia să se intereseze de trecut, de prezent, de viitor… Sunt unii care se interesează numai de prezent – “trăieşte cli­pa” spun aceştia… Dar ce ştiu ei despre clipă, o clipă care s-a pierdut în acest trecut… enigmatic şi inexprimabil?

Trecutul este cu mult mai greu de cunoscut decât prezentul şi chiar decât viitorul… De ce este aşa?

Iată încă un mister…

Michael Tellinger avea dreptate:

Felul arogant în care tratăm preţioasele cunoştinţe din trecutul nos­tru îndepărtat ne-a prelungit anii de ignoranţă. Pe cât de inteligenţi considerăm că suntem, tot nu ştim cine suntem, de unde venim şi de ce ne aflăm pe această planetă singuratică, numită Pământ.

MICHAEL TELLINGER – „Sclavii zeilor” (Editura Nicol, vol. II, 2013, trad. Rădulescu Ionuţ, pag. 407)

Şi cel care creează o ipoteză dar şi cel care ia cunoştinţă de acea ipoteză are de ales: să se mulţum1ească mai degrabă cu mai puţin decât cu… nimic… În treacăt fie spus, oare câţi oameni, câte eveni­mente, aşa-zis minore, nu au avut loc de-a lungul timpului despre care nu se ştie nimic? Au fost oameni, au fost întâmplări care au existat odată, demult, oameni cu suferinţe, cu idealuri, cu speranţe, cu iluzii, cu convingeri, cu bucurii sau dureri, oameni care îşi închi­puiau că ştiu multe sau, dimpotrivă, oameni sărmani, ignoranţi, care au dispărut şi despre care nu se ştie nimic, sunt doar bănuieli că ar fi existat şi ei în această lume contradictorie…

Nu, nu sunt istoric, arheolog, antropolog, sociolog, medic sau psiholog, sunt un cercetător şi caut să înţeleg, să aflu, de ce şi cum am ajuns să fiu ceea ce sunt… Şi pentru asta caut nişte răspunsuri la întrebările pe care mi le pun… Şi nu vreau să îmi impună unul sau altul aceste răspunsuri…

Constantin Borcia