Texte in contexte. O lectura a lumii printre randuri de ziar
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 5 zile
Primele colaborări pe care le-am avut cu Ziarul „Lumina” datează din august 2008, atunci când am început să public sporadic articole în pagina de „Opinii”. Pe atunci, tocmai mă întorsesem din Germania și lucram la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ca referent la Departamentul de Presă și Comunicare. Dacă stau bine să mă gândesc – la gândul și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române –, oamenii din redacția Ziarului Lumina m-au adus de la Galați la București, în toamna târzie a aceluiași an, printr-un concurs de împrejurări cu totul speciale, pe care le-am subsumat rânduielii lui Dumnezeu. Viața mea s-a legat în următorii ani, mai mult sau mai puțin intens, mai mult sau mai puțin oficial, de Publicațiile LUMINA.
Textele regăsite în volumul de față au fost publicate ca editoriale în Ziarul „Lumina” și în săptămânalul „Lumina de Duminică”, în decursul anilor 2008-2015. Am ajuns să cunosc ziarul din interior, făcând parte din echipa redacțională și intrând astfel în relații cu oameni deosebiți, unii din păcate plecând prea devreme dintre noi. Ne-am bucurat împreună atunci când eforturile noastre dădeau roade și ne-am întristat atunci când din varii motive lucrurile nu se întâmplau așa cum ne doream. Am gustat din plin atmosfera din redacție și din jurul ziarului, cu dorința sinceră de a participa, de a oferi ceva din ceea ce știam pentru ca totul să fie bine. Nu numai noi am clădit și alcătuit ziarul, ci și el ne-a influențat în permanență, ne-a provocat, ne-a chemat și ne-a bucurat. Acestei moșteniri a Ziarului „Lumina” și a oamenilor din jurul lui îi este dedicat volumul de față, cu recunoștință.
Preot Cosmin Daniel Pricop