Am patima asta, ce să fac? Nu-mi ajunge ziua nici iarna, nici vara, nici primăvara, nici toamna, nopțile mă apucă urâtul și dacă n-ar fi întunericul n-aș pune geană pe geană; mă dor oasele, în pat, dacă mă hodinesc și mă învăluie gândurile și mă seacă, mă împung ca o furcă ascuțită intenționat și mă pun pe fugă și ies în cerdac din viul nopții, când până și stelele cucăie, mă mir cât poate lumea dormi; două vieți dacă ar fi să trăiesc și patima asta nu s-ar potoli.
Rar, iarna mă apucă un dor ca să ațipesc, la biserică mai ales, în strană; mi-e frică să nu-l supăr pe Dumnezeu, altfel și dinaintea altarului mă cuprind îndoielile și când ajung acasă iau foile calendarului și le frunzăresc să văd câte mai sunt sărbătorile care mă țin în loc din fuga mea; fiindcă mie mi-a plăcut și îmi place omul iute și ambițios și care calcă cu inima...
Dinu SĂRARAU