1996, sfârșitul verii. În una din zile am hotărât să deschid „garderobul" lui „tante Annette", singura piesă de mobilier adusă de la Câmpulung Muscel, la revenirea familiei din refugiu, în anul 1945. Știam că acolo, pe raftul de sus, între amintiri de familie, scrisori și fotografii, se afla un pachet ce conținea mai multe caiete cu file îngălbenite și coperți scorojite de trecerea anilor, păstrate cu nespusă grijă de Constanța Ciornei, soacra mea.

[...] Atunci, în acel pachet, am descoperit un carnet cu coperțile maronii, marmorate, scorojite, pe care l-am citit cu febrilitate. O adevărată comoară păstrată aproape un secol ieșea acum la iveală. Știam că există, că aparținuse lui „ tante Annette", vară primară cu Nicolae Ciornei, tatăl soțului meu, Radu. Fără să o fi cunoscut, știam multe despre dânsa din evocările de istorie a familiei.

[...] Evoluția unei familii în societate de multe ori avea ca punct de plecare gazda, amfitrioana. Multe se răceau și se desfăceau în jurul unei mese așezată cu dichis, cu un serviciu ireproșabil și cu bucate gătite pe gustul fin al invitaților. Ținuta gazdei și a invitaților erau studiate în detaliu, doamnele în toalete strălucitoare alături de domni totdeauna în costum negru, la „patru ace", neapărat cu jiletcă, cu precizarea că doamnele evitau să meargă în locuri în care se făceau aprecieri despre viața personală și ținuta unor persoane, despre sănătate, vârstă etc. Invitația la o masă era un act cultural, întrunirea se desfășura conform regulilor și esteticii gustului.

[...] Doar „becherii" (burlacii) frecventau restaurantul, doamnele niciodată nu ieșeau singure și în niciun caz nu intrau singure într-unul în care erau servite băuturi alcoolice. Chiar și la cofetărie mergeau însoțite, însă cel mai adesea de o altă persoană, feminină.

Ana CIORNEI