Inginerii haosului merită un loc de cinste pe lista lecturilor obligatorii pentru toți cei dornici să înțeleagă din ce stofă este croită istoria recentă a lumii occidentale. În urma unei anchete captivante și inedite, Giuliano da Empoli scoate la lumină noua paradigmă a vieții politice globale.

Pe de o parte, autorul oferă publicului larg acces liber la jocurile politice de la cel mai înalt nivel. Aceasta este o carte-avertisment: ești dispus să îți asumi consecințele dramatice ale unei eventuale decizii de a nu-ți exercita dreptul la vot? Pe de altă parte, specialiștii în comunicare, științe politice și sociale au acces la o galerie de personaje pitorești, ideologii și strategii din spatele valului de frică și al campaniilor de ură care au cuprins societatea noastră. Ei sunt „inginerii haosului”. Fără participarea lor extraordinară, liderii populiști n-ar fi ajuns niciodată la putere. Mai peste tot în Europa, ca și oriunde în altă parte, populismul este în deplină ascensiune. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, Boris Johnson, prim-ministrul britanic, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, Matteo Salvini, fost viceprim-ministru și ministru de Interne italian, și-au pavat cariera politică cu gafe, polemici și scandaluri.

Maurizio Santangelo este un subsecretar de stat însărcinat cu relația cu Parlamentul. Nimic neobișnuit până aici, dacă omul politic italian n-ar fi un adept al „teoriei dârelor chimice“ (chemtrails), popularizând ideea potrivit căreia anumite guverne folosesc avioane de linie pentru a răspândi în atmosferă agenți chimici sau biologici nocivi pentru populație. Nici Carlo Sibilia, subsecretar de stat italian de la Interne, nu este genul de om care să se lase păcălit cu ușurință. El susține public că americanii nu au pășit pe Lună, iar aselenizarea nu este decât o farsă pe care nimeni nu are curajul să o demonteze. Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Luciano Barra Caracciolo, preia de la colegii săi apetența pentru spectacolul absurdului, comparând Uniunea Europeană cu Germania nazistă și vorbind despre Hazardul Circular. Această teorie se bazează pe convingerea că niște puteri financiare obscure au abolit sclavia în schimbul unei forme de opresiune mai subtile, bazate pe controlul monedei; în cazul de față, moneda unică euro.

După ce a asistat la Carnaval pe străzile Romei, în urmă cu mai bine de 200 de ani, Goethe spunea că într-un astfel de context oricine poate să facă pe nebunul după cum are chef. Exemplele de mai sus demonstrează că Italia întrece măsura, dar întoarcerea în forță a Carnavalului depășește cu mult granițele peninsulei. Nici nu se consumă bine un eveniment, că acesta este deja eclipsat de un altul, într-o spirală infinită, care captează atenția publicului și saturează scena mediatică. În ochii alegătorilor, defectele liderilor populiști se transformă în calități. Lipsa lor de experiență este dovada că nu fac parte din cercul corupt al elitelor, iar incompetența devine gajul autenticității. Tensiunile pe care le produc la nivel internațional sunt semnul independenței lor, iar fake news-urile care le jalonează propaganda reprezintă marca libertății de gândire.

În spatele acestui carnaval populist, aparent spontan și autentic, se ascunde munca asiduă a zeci de spin doctors, de ideologi, și, din ce în ce mai des, de oameni de știință și de experți în Big Data. Cu ajutorul lor, o companie mică de web-marketing a devenit cel mai puternic partid din Italia; victoria Brexitului poate fi pusă pe seama eforturilor conjugate ale unor fizicieni; Donald Trump a ajuns la Casa Albă propulsat de teoreticienii dreptei americane. Împreună, acești „ingineri ai haosului“ creează o propagandă adaptată la era selfie-urilor și a rețelelor de socializare. Populismul împrumută modelul de superficialitate al Facebook sau Google, punându-ne pe toți pe același plan, fără intermediere, și oferindu-ne un singur parametru de judecată: like-urile. Conținutul cade pe plan secund, căci obiectivul principal este ceea ce online numim „engagement“, iar în politică s-ar traduce prin „adeziune imediată“. Bineînțeles, ca și rețelele sociale, noua propagandă se hrănește în principal cu emoții negative, căci acestea sunt cele care garantează cel mai mare grad de implicare. Așa se explică și succesul fake news-urilor și al teoriilor conspirației.

Foarte important de semnalat: Carnavalul populist are câștig de cauză în fața seriozității programatice a puterii, în fața plictiselii și a aroganței, reușind să răstoarne ierarhiile. Nimic nu e mai devastator pentru autoritate decât impertinentul care o transformă în obiect al ridicolului, iar personajele de genul lui Donald Trump dărâmă tabuurile, ipocrizia și convențiile lingvistice în aplauzele mulțimii în delir.

Asfel, liderul care integrează fake news-urile în propria sa viziune despre lume se detașează de lotul comun, construindu-și propria realitate pentru a răspunde așteptărilor discipolilor săi. Pentru adepții populiștilor, veridicitatea faptelor, luate una câte una, nici nu mai contează; accentul cade pe mesaj în ansamblul său. Cartea de față se concentrează asupra mașinăriei de comunicare extrem de puternice, care a fost concepută inițial în scopuri comerciale și a devenit apoi instrumentul preferat al tuturor celor care vor să sporească haosul. Dar acțiunile inginerilor haosului nu explică toate aspectele vieții publice actuale. Aceste personaje sunt atât de interesante pentru că au știut să identifice înaintea altora semnele schimbării în curs și au profitat de acest lucru pentru a ajunge de la marginea sistemului în centrul său. La bine și mai ales la rău, intuițiile, contradicțiile și idiosincraziile lor sunt cele ale epocii noastre.