„Poezie a unei singurătăţi asumate, unde orice altă prezenţă umană este sugerată prin metonimie obiectuală, ea evită însă capcana lamentaţiei, a plângerii de milă, ci prefer să se auto-comenteze, să se pună singură sub lupa microscopului. Turbionul verbal, fluviul de cuvinte sunt false piste, disimulări ale acestui vid, al singurătăţii: melancolia acestei poezii e una a solitudinii, pusă pe umerii unui Subiect născut să fie optimist. Acesta e paradoxul care marchează volumul lui V. Leac: e poezia unui astronaut care, plutind „fără” destinaţie precisă, eşuează pe o lună din Wonderland, unde la masă îl aşteaptă cu un ceai Pălărierul Nebun, Iepurele de Martie şi teckelul Jacky.”

Bogdan Alexandru Stănescu