Ilie Imbrescu s-a născut la 26 aprilie 1909, în localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş, în familia unui preot bănăţean. A studiat la Facultatea de teologie Ortodoxă din Cernăuți, dar va reveni la București pentru a urma studiile doctorale. În 1936 a fost exmatriculat, iar în 1938 a fost arestat pentru activitatea sa în cadrul unei organizații legionare. Va fi eliberat după câteva luni, dar în 1942 va fi din nou reținut de Siguranță pentru câteva luni și trimis la Mănăstirea Tismana, în lagărul pentru clerici. Din 1943 a început să slujească la Biserica Boteanu, din București, însă, din cauza afilierii sale la grup de rezistență armată, a fost rearestat în 1948. A fost condamnat la 10 ani temniță grea și 15 ani muncă silnică. A trecut prin închisorile Jilava și Aiud. A murit în detenție la 19 noiembrie 1949, de TBC.

Poeziile

„Din perioada detenţiei s-au păstrat poeziile scrise de părintele Imbrescu în penitenciarele Jilava şi Aiud, care au fost salvate de două ori din ghearele Securităţii comuniste. Versurile exprimă profunzimea trăirii spirituale la care ajunsese părintele Imbrescu, o autentică mărturisire de credinţă în faţa iminentei treceri din viaţa pământească spre cortul drepţilor. Până la 6 martie 1949, părintele a datat fiecare poezie, ulterior cifrând data scrierii. După această dată, el a început un alt capitol, numit „Trepetele de har”. Era suişul lui duhovnicesc în aşteptarea trecerii în lumea drepţilor. Ultima poezie este scrisă la 29 iunie 1949, de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.”

Adrian Nicolae Petcu