Prieteni şi colegi de muncă m-au rugat să scriu câteva rânduri la un început de carte. Câteodată rugăminţile sunt imperative absolute; cu deosebire acum când văd rostul şi folosul acestei cărţi.
Aşezat în faţa foii goale am tot înţeles şi reînţeles că titlurile uzuale prefaţă, prezentare, cuvânt de ... nu sunt potrivite aici. Tot cercetând am dat prioritate unui latinesc captatio benevolentiae ce sper să sune bine şi în tălmăcire românească.
Ca profesionist în ale matematicii îmi recunosc predispoziţia spre precizie; uneori calitate, pentru această misiune – defect. Căci am citit rândurile de prezentare ale Floricăi: admirabile, precise, riguroase, fără omisiuni dar reci, impersonale, nesugestive. Am înţeles atunci că rostul acestor pagini este să aducă o pată de culoare.
O cunoscusem pe Florica T. Câmpan ca elev: în unele duminici venea ea într-un II.4 plin de elevi simpatizanţi ai matematicii să suplimenteze atrageri spre regina ştiinţelor. Poate pe atunci (dar mai sigur când mă calificasem student) am avut privilegiul de a fi invitat şi acasă. Îl cunoscusem şi pe soţul ei, om de mari calităţi sufleteşti dar extrem de nonconformist. Mă cam simţeam stingher într-o casă înconjurată de rafturi gemând sub greutatea cărţilor, găsind greu itinerarii printre stive de cărţi în atenţie şi neştiind dacă se cuvine să dau curs invitaţiei de a fuma. Cred că ceva uşurare a survenit când am observat că soţul, Teodor, fumează acelaşi soi de ţigări „populare“: Mărăşeşti.
Florica vorbea des, cu un entuziasm rareori întâlnit de istoria matematicii. Cel puţin pe atunci nu eram un admirator al acestor preocupări dar era greu să nu te laşi prins de bucuria ei de a înţelege devenirile de gânduri matematice. Cu încetul m-a lămurit că trebuie să ştie viaţa, anturajul, dominantele matematicienilor. Frazele inventate în articolele precise căpătau vibraţie şi înţeles când erau referite la persoane.
Îmi amintesc de o conferinţă a ei într-un I.1 plin de studenţi matematicieni asupra disputei dintre Newton şi Leibniz. Era profesor consultant, parcă se mai gârbovise, a ajuns la catedră cam încet şi neîndemânatec. Dar foarte repede a prins tot amfiteatrul. Ea era când Newton, când Leibniz, când vreun distribuitor de paie pentru foc, când profesoara care sărea la tablă să ne lămurească ce înţeles dădea fiecare noţiunilor în jurul cărora s-a coagulat în vreme calculul diferenţial şi integral. Simpatiza pe unul dintre combatanţi dar, obiectivă, nu lăsa sentimentele să-i aburească judecata. Acum după vreo 40 de ani păstrez secretul simpatiei ei.
Mai vreau să zic că profunda ei înţelegere a gândurilor lui Emanoil Bacaloglu a impus atenţiei mondiale forţa construcţiei sale matematice, fiind astfel de folos prestigiului matematicii româneşti.
Nu au avut copii. Vremuri grele, neajunsuri şi nesănătăţi îi împiedicaseră. Îi iubeau însă pe toţi ceilalţi. Florica a dăruit la o sumedenie de copii (şi unor adulţi nesclerozaţi) ceea ce nu a prea dat nimeni: cărţi atractive şi lămuritoare.
După o vreme mi-a impus să o vizitez cu cele trei fete ale mele, pe atunci eleve tot la Oltea Doamna (chiar dacă denumirea oficială se schimbase), unde fusese elevă şi Florica. După mai multe tergiversări, am ajuns odată inopinat la ea acasă. Deşi neimpresionate de matematică, fetele au îndrăgit-o de la început şi am tot repetat vizite. Parcă într-o astfel de vizită a explicat fetelor (şi mie) că în primele scrieri matematice româneşti unghiurile obtuze erau numite proaste. Cam acesta era consensul în lumea largă. Franţujii, englejii şi alţii dau acelaşi sens cuvântului obtuz când se referă la oameni. Probabil că lipsa de simpatie faţă de aceste unghiuri exprimată în denumirile multor popoare este consonantă cu dificultatea de a le vedea funcţiile trigonometrice.
Cartea de faţă pune mărturie unei satisfacţii ce i-o aduce posteritatea: concursul pentru elevi Florica T Câmpan. Strădaniile unor „ioni pozitivi”, înţelegerea a mulţi, mulţi profesori ieşeni, setea şi simpatia elevilor au transformat un vis într-o realitate.
Florica spunea că istorie nu înseamnă a privi în trecut ci a te da un pas înapoi spre a vedea cum se aliniază viitorul. Să zicem că aceasta este şi menirea concursului Florica T. Câmpan.