Când Liviu Rebreanu trece la romanul orășenesc, el eludează pe cât se poate înfățișarea de indivizi și se refugiază în monografia unei pasiuni, a unei porniri, adică în romanul psihologic, conștient sau nu de lipsa putinței de a intui personaje. Ciuleandra e un astfel de roman analitic (…)

Puiu Faranga e odrasla unui boier de viță veche, purtând în sângele său oboseala generațiilor trecute. Familia lui Faranga, tată, mătușă, e înfățișată în linii naiv încărcate (protocol, vorbirea limbii franceze, politeță exagerată) și probabil nu intenționat, ci din lipsa unei percepții adecvate. Puiu se naște cu instincte criminale, repetând oarecum cazul lui Lantier din La bete humaine de Zola. Ca să primenească sângele familiei, Faranga tatăl a cules de la țară o fată sănătoasă, Mădălina, pe care a crescut-o aristocratic în vederea căsătoriei cu Puiu. Însă Puiu o sugrumă (iarăși voluptatea criminală!) fără motiv. Familia îl internează într-un sanatoriu, sperând să obțină din complezență un certificat de iresponsabilitate. Însă Puiu este chiar un nebun.

Materia romanului o formează această trecere treptată de la logica aparent normală la conduita și ținuta demențială…

George CĂLINESCU