Viaţa Sfântului Vasile cel Nou are o importanţă specială pentru studiile bizantine şi de istorie a teologiei şi spiritualităţii creştine. Ca text hagiografic, ilustrează forma de spiritualitate denumită „nebunia întru Hristos", o asceză care propune renunţarea la onorabilitate, duhovnicia avansată arătându-se doar câtorva ucenici aleşi. Dintre ascezele excentrice ale primului mileniu creştin, este singura care s-a transmis până azi. Privitor la spiritualitatea bizantină, Viaţa conţine descrierea cea mai detaliată a judecăţii particulare sub forma vămilor demonice ale văzduhului, dar şi a Judecăţii de Apoi. Mai important însă decât nivelul de lectură moralizator, prin care se arată că lumea de dincolo este o inversare a raporturilor din lumea aceasta, Viaţa introduce tema vizibilităţii lumii de dincolo din lumea noastră, ca răspuns la reproşul bogatului nemilostiv din iad către patriarhul Avraam: „Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi" (Lc. 16, 30).

Amploarea vedeniilor despre Ierusalimul ceresc şi lumea de dincolo prezintă un interes cert şi pentru interogaţia omului contemporan despre sensul ultim al vieţii şi eternitatea ei sau despre fiinţarea de după despărţirea de trup.

Volumul de faţă conţine traducerea, după originalul grecesc, a celei mai ample versiuni, păstrată în manuscrisul Mosquensis Sinod. gr. 249.