Cred că pasiunea mea pentru puzzle m- a ajutat foarte mult în cercetările întreprinse în vederea scrierii acestei cărţi. Până la urmă se poate spune că asamblarea unui puzzle şi genealogia se aseamănă destul de mult. În ambele situaţii, ceea ce trebuie să faci este să găseşti piesa potrivită şi să o pui acolo unde trebuie. Diferenţele constau în timpul de punere în operă şi în inexistenţa unei poze martor în cazul genealogiei. Dacă un puzzle poate fi făcut într- un timp ce porneşte de la câteva minute şi p oate ajunge la câteva luni în funcţie de mărime şi de complexitate, un arbore genealogic, probabil, că nu se termină niciodată. Decât dacă reuşeşti să incluzi în el toate cele peste şase miliarde de persoane care trăiesc pe această planetă şi toţi strămoşii lor. Pentru că, pornind de la premisa pur ipotetică şi total absurdă că cineva ar reuşi să ajungă cu descoperirea strămoşilor până la primii oameni de pe Pământ, indiferent că vorbim de Adam şi Eva sau de primele maimuţe evoluate, ar trebui, introducând toţi copiii fiecărui strămoş, să revină în zilele noastre unde se formează noi cupluri şi se nasc noi copii, deci noi şi noi persoane de adăugat. Ca să continui analogia cu asamblarea unui puzzle, pe cutia acestuia ai poza pe care trebuie să o obţii după ce asamblezi toate piesele. În schimb, la arborele genealogic ştii de unde începi, pentru că doar e vorba despre tine, dar nu ştii niciodată cum o să arate opera ta la final.
Vlad Robert Lutic