Pret de lista: | 7000 |
Preț: | 3847 |
Reducere: | 3153 lei (45%) |
Cod produs: | 390047 |
Autor(i): | Alejandro Jodorowsky, Marianne Costa |
Traducator(i): | Gabriela Tintea |
Editura: | Editura Philobia |
Colectia: | Psihogenealogia |
Anul aparitiei: | 2020 |
Nr. pagini: | 584 pagini |
ISBN: | 9786068560953 |
Categorii: | Psihologie, Religie, Psihologie practica / aplicata, Carti |
Străbunicii, bunicii și părinții se contopesc în noi atât la bine, cât și la rău. Familia este un clan căruia vrem să i aparținem. Temându ne că vom fi excluși dacă ne diferențiem, repetăm erorile strămoșilor noștri. Forțele de repetiție și forțele de creație, în dinamica lor nesfârșită, ne îndeamnă să reluăm neîncetat aceleași tipare și, simultan, ne împing să devenim ceea ce suntem noi cu adevărat. Așa se transformă fiecare familie într o entitate dublă: umbră și lumină. Capcana și comoara se unesc în descendent. Ne înscriem într o linie familială pe care o recunoaștem drept o comoară, dar suntem prada, mai mult sau mai puțin conștientă, a capcanelor sale.
Mai degrabă decât un manual, Metagenealogia este romanul unei duble inițieri: prima, deja împlinită, a fondatorului metagenealogiei, și a doua, în curs de realizare, a celui care va fi dispus să intre în joc și să pornească pe acest drum către recucerirea adevăratei sale identități. Presărată cu momentele cheie ale formării și parcursului lui Alejandro Jodorowsky, cartea descrie – prin prisma unei experiențe de peste 40 de ani în studierea arborelui genealogic și a Tarotului de Marsilia – două teze la fel de importante: prezentul ca unică realitate și unitatea ca adevăr suprem al ființei.
O pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care constituie egoul personal.
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Cărți ⋅ Cărți Pentru Copii ⋅ Carte Străină ⋅ Manuale Școlare ⋅ Jucării |