Vreme de mulți ani ne-am desfătat de bucuria și mângâierea cuvântului lui Dumnezeu care se revărsa din gura iubitului nostru Părinte întru Domnul, Starețul Sofronie, care a fost mai presus de toate omul cuvântului lui Dumnezeu. Acum, asemenea celor datornici cu zece mii de talanți (cf. Matei 18, 24), ne simțim obligați să le împărtășim și semenilor noștri fie și numai câteva fărâme din îmbelșugata hrană duhovnicească de care am avut parte atunci când Părintele se afla în mijlocul nostru.

Trăind alături de el, ne-am dat seama că inima Părintelui era întru totul robită de cunoașterea Persoanei lui Hristos. Cuvântul lui era întotdeauna plin de înțelepciunea și puterea care izvorăsc din taina și pilda de viață a Mântuitorului. Cuvântul pe care îl rostea era plin de dulceață și ne împărtășea o teamă sfântă și o însuflare, care se însoțeau de o puternică mângâiere a duhului. Ori de câte ori îl ascultam, în inima și în mintea noastră răsunau cu teamă și cutremur cuvintele Prorocului Amos: „Dacă leul mugește, cine nu se va înfricoșa? Și dacă Domnul grăiește, cine nu va proroci?” (Amos 3, 8).