Cartea este un eseu despre coronavirus care te va pune pentru câteva ore, cât îți va lua să îl citești, pe PAUZĂ. Va fi o pauză în care nu vei mai apleca urechea la știrile pline de informații și statistici alarmante referitoare la virus, nu te vei mai teme, nu te vei mai panica. Vei sta strâmb, și vei încerca să judeci drept această pandemie și modul în care s-a acționat într-o situație foarte asemănătoare cu multe altele care au mai existat în istorie: gripa din Hong Kong (1968), gripa asiatică (1958) etc.

Vei medita pornind de la niște idei și fapte oferite de Bernard-Henri Lévy la propria ta teorie în legătură cu măsurile, exagerate sau nu, care s-au luat pentru combaterea epidemiei de coronavirus și la teama evidentă care s-a propagat cu rapiditate pe toată planeta, încercând, poate pentru prima oară de la începutul pandemiei, să îți acorzi un moment de luciditate în care să cântărești cu atenție lucrurile.

Scriitorul, filozoful și cineastul de origine franceză Bernard-Henri Lévy (n. 1948) este unul dintre cei mai apreciați și bine vânduți autori europeni contemporani, deși o parte dintre ideile și scrierile lui au reprezentat de-a lungul timpului subiect de controversă. A scris peste 30 de cărți, multe dintre ele bestselleruri, filozofia, ficțiunea și biografiile fiind genurile lui preferate.

Bernard-Henri Lévy a fost unul dintre liderii mișcării „Noii filosofi” din anii 70, iar în prezent este considerat una dintre vocile de prim rang în dezbaterea publică franceză. Deține o rubrică în publicația săptămânală Le Point și a fost numit în 2015 de publicația The Boston Globe „probabil cel mai proeminent intelectual contemporan al Franței”.

Acest eseu este despre izolare:

„Am văzut, în înregistrări video pe care le-am primit din Kiev, Milano, New York, Madrid, dar și din Lagos, Arbil sau Qamishli, trecători rari, grăbiți, care păreau să fie acolo numai ca să amintească de existența unei specii umane, dar care treceau pe celălalt trotuar, cu ochii în pământ, atunci când apărea o altă ființă umană.”

Despre absurdul dus la extrem:

„Nigeria număra, la jumătatea lunii aprilie 2020, conform agenției de presă AFP, 12 oameni morți de coronavirus, dar 18 omorâți de forțele de securitate din cauza nerespectării măsurilor de izolare.”

Despre toate semnificațiile care i s-au dat acestei pandemii:

„O victorie a colapsologilor, care, tot prezicându-ne sfârșitul lumii, simt că se apropie și ne dau o ultimă șansă ca să postim și să ne resetăm?

O victorie a stăpânilor lumii, care văd această mare izolare − echivalentă cu „marea închidere” teoretizată de Michel Foucault în textele în care a descris sistemele de putere ale viitorului − ca pe o repetiție generală la un nou tip de control și de urmărire a oamenilor?

O mare frică, așa ca aceea din 1789, cu toată partea de informații false, de comploturi, de fugă disperată și, într-o bună zi, de revolte lipsite de speranță?