Sub raportul rigidizarii criteriilor de Cadre, al transformarii Dosarului intr-un obstacol in calea antrenarii politice si profesionale a tot ce are mai bun societatea la un moment dat, regimul ceausist a cunoscut un traseu interesant.
La venirea in fruntea tarii, Nicolae Ceausescu a lansat o politica de flexibilizare a criteriilor de dosar, ba chiar si de punere intre paranteze a acestuia. Treptat-treptat insa, pe masura inaintarii in cultul personalitatii, dar mai ales a ascensiunii Elenei Ceausescu in ipostaza de responsabila cu Cadrele, criteriile au devenit tot mai rigide, tot mai chitibusare. Iar puterea Dosarului, tot mai inspaimantatoare.
In noiembrie 1989 cand apare „Dragostea si Revolutia”, Romania se afla in plin blocaj din cauza instaurarii dictaturii unice a Dosarului. Ca si in cazul Protocolului, politica Dosarului nu mai tine cont de realitate. Ajunge sa functioneze in sine. La angajarea sau promovarea oamenilor, personalitatea dispare, pentru a-i lua locul hartiile. Hartiile de la dosar!
Se vor implini, nu peste mult timp, 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989. Se va discuta din nou despre rolul celor iesiti in strada. Despre rolul romanilor si rolul strainilor. Ar fi cazul cred, sa se discute si despre rolul Partidului in propria sa prabusire peste noapte.
Dezbaterea asupra trilogiei lui Dinu Sararu ar fi un punct de plecare. Un punct necesar.
Ion CRISTOIU