Diana Alzner s-a depășit pe sine încă o dată, reușind să creeze o lume ficţională aflată la marginea realităţii, în care cititorul plonjează hămesit, încă de la primele pagini, alunecând rapid într-o lectură care îi va bulversa ființa cu totul. Cine este Sofia și ce se întâmplă cu ea după ce hotărăște să se sinucidă? Telefonul primit pe când se afla pe pervazul ferestrei o va salva sau nu?...

Puțini autori au curajul de a aborda subiectul morții și extrem de puțini cei care îndrăznesc să ofere o explicație care are puterea de a devoala misterul acesteia și de a răspunde, logic și clar, veșnicei întrebări care macină omenirea: "Unde se duce omul după moarte?"

"Sunt un privilegiat: am romanul Orfeu. L-am şi citit.
A apărut în colecţia „Fantastic” a Editurii Pavcon şi e într-adevăr fantastic: fantastic în conţinut, fantastic calitativ.
Diana Alzner face parte din scriitorii care nu au „anii de ucenicie”, cum le spunea Sadoveanu, nu se dezvoltă treptat ci apar dintr-odată formaţi. Aşa au fost Ion Creangă, Camil Petrescu, George Călinescu, Marin Preda. Ei apar cumva, precum nobilii, clasici prin naştere.
Literatura scrisă de autori femei, nu feministă, nici feminină, literatură, are nişte subtilităţi psihologice, nişte nuanţe de o fineţe mereu surprinzătoare, nişte diezi şi bemoli care dau o savoare aparte, dar, în privinţa construcţiei, e de o robusteţe de invidiat. Din raftul cu autori (autoare) femei, dacă ne restrângem la specia roman, le-am numi pe surorile Brontë, pe Agatha Christie, sau, de la noi, pe Hortensia Papadat-Bengescu, pe Cella Serghi, Anişoara Odeanu. Numele Dianei Alzner li se alătură firesc."
Miron Scorobete