Crescuți împreună, au studiat ajutîndu-se reciproc pînă la universitate, unde apoi unul a absolvit dreptul, celălalt medicina. Acum despărțiți, în timpul zilei, de meseriile diferite, la asfințit încă își mai făceau împreună zilnic plimbarea de-a lungul străzii principale, spre ieșirea din sat.
Se cunoșteau așa de profund, încît era de ajuns un mic semn, o privire, un cuvînt, pentru ca unul să priceapă imediat gîndul celuilalt. Așa că plimbarea aceea începea de fiecare dată cu un scurt schimb de fraze și continua apoi în liniște, de parcă unul l-ar fi pus pe gînduri pe celălalt. Și mergeau cu capul în pămînt, ca doi cai osteniți; ambii cu mîinile la spate. Nici unul nu era ispitit să întoarcă puțin capul spre marginea drumului, pentru a se bucura de priveliștea ce se deschidea la picioare, punctată de coline și văi și cîmpii, cu marea în depărtare, care se aprindea toată la ultimele sclipiri ale asfințitului: panorama unei mari frumuseți, pe lîngă care parcă era incredibil că cei doi pot trece astfel, fără măcar s-o privească.