Cei inițiați cunosc faptul că dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de conduită, care, într-o societate, reglementează raporturile dintre persoane (dreptul obiectiv). Termenul desemnează în egală măsură prerogativa, puterea sau facultatea recunoscută persoanelor de legea civilă (dreptul subiectiv).

De asemenea, Codul administrativ al României alocă o serie de definiții generale administrației publice (art. 5). Aceasta poate fi privită prin prisma dreptului administrativ, care cuprinde normele juridice necesare realizării unei proporționalități între utilitatea publică, interesul general și cel privat.

Astfel, prezentul volum al conferinței internaționale organizate de Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din Constanța nu reprezintă numai un ansamblu de reflecții, unele conținând critici, dar cele mai multe contribuții personale ale autorilor produse de tranziția – poate destul de bruscă – adusă de digitalizare principiilor și practicii tradiționale. După cum se poate remarca cu destulă ușurință de către orice cititor interesat, fiecare autor și-a adus contribuția în sfera teoretică, dar cel mai important, în cea practică a subiectului abordat. Or, opinia conclusivă a lucrărilor conferinței a fost una unitară: „garanția unei bune justiții” sau „dreptul la o bună administrare” sunt obligații statale care trebuie să primeze într-o societate democratică deoarece justiția și administrația publică reprezintă serviciile publice cele mai importante.

În mod circumstanțial, zilele de 15 și 16 octombrie 2020 au creat o pură simbioză între drept și administrația publică, ambele domenii având un scop științific comun: asimilarea, aplicarea (în spațiu și în timp), interpretarea, dar și perspectivele asupra actelor și faptelor juridice și administrative, sub spectrul dematerializării activităților tradiționale, prin efectul digitalizării.