Cartile despre iubire sunt un mit, in mintea mea nu exista ceva atat de simplu, un drum atat de usor. Intotdeauna este mult mai mult, este despre pasiune, dorinta, se ajunge la alegeri, uneori mai usoare, alteori teribil de grele. Dar pana la urma iubirea este un moft dulce si vesnic tentant, un animal periculos care stie multe si accepta putine, dar de o frumusete mistica care nu apartine muritorilor, cu toate ca ei sunt cei care tanjesc la ea neincetat.
Cu siguranta ai iubit, dar oare este de ajuns o singura persoana? Marea iubire este doar un mit, sau exista cu adevarat? Cella il iubeste pe Cezar, sunt perechea perfecta. Dar ajunge sa-l iubeasca si pe Adam, pe ei ii leaga ceva deosebit, iubirea pentru litere si o pasiune care are capacitatea sa mistuie totul. Insa Cella este casatorita cu Cezar, iar acesta si Adam sunt prieteni buni. Este tradare sau intamplare? Simtim cum trecutul vine la suprafata iar si iar, plin de fantome si de dureri, razboaie si iubiri pierdute. Intelegem ca viata este plina de alegeri, unele mai usoare, alte mai dificile, dar surprizele care vin cu ele sunt minunate. Totusi, finalul ne face sa constientazim ca uneori iubirea de sine este cea mai importanta, ca ea are forta sa ne vindece in adancurile fiintei asa cum atingerea unei alte persoane nu o va putea face, indiferent cat de puternic este sentimentul.
Fragment din volumul "Mofturi si dulcegarii" de Ioana Trif:
"Am inteles prea mult din noi, Adam, sa stii. Tu ai gresit cand ai spus povestea si acolo a fost problema. Noi nu am fost Adam si Eva, puiule, ci Adam si Lilith. Nu am fost parte din tine, coasta ta, nu am fost facuta pentru tine. Noi doi am fost facuti pe picior de egalitate de la inceput, iar in momentul in care ai aflat asta, ai innebunit. Dar nu de durere, iubitule, ci de ciuda. Mai mult decat atat, ti-ai cautat coasta ascultatoare si in momentul in care ai gasit-o ti s-a daramat cerul in cap. Si stii de ce? De banalitate si plictiseala.
Dar pana la urma, a iesit asa cum ai dictat tu. M-ai izgonit din Rai si m-ai condamnat la o viata fara tine, m-ai inlocuit si ai scris alta poveste, una pe care o va citi lumea. Dar eu stiu adevarul si asta imi este de ajuns.
Nu am ajuns la inmormantare pentru ca nu aveam ce cauta acolo, astfel de evenimente sociale sunt facute pentru cei vii, iar eu nu am loc in familia ta, pentru ca reprezint tot ce este mai murdar si mai neacceptat pe lume.
Imi pare rau ca te-ai lasat consumat de nimicuri, dar e tarziu acum. Stii ca te-am iubit. Am primit cadoul tau cu mult drag si te-ai gandit foarte bine. Cred ca voi putea incepe o minunatie de viata in locul acela fermecat. Si nu te rog sa nu-ti faci griji, voi avea grija de Ela pana la sfarsitul vietii si ii voi da glas. Stiu ca nu ai facut-o tu de teama ca subiectivitatea o sa ii atace povestea, dar o voi face eu, cu multa atentie. Ea imi va ghida pasii, iar eu voi asculta cuminte fiecare frantura din glasul ei.
Cat despre Dumnezeu, nu stiu ce sa iti spun, va trebui singur sa te intelegi cu El. Stiu doar ca a stat in tot acest timp si a privit din umbra totul, a lasat atata suferinta sa puna stapanire pe noi, a lasat razboaiele sa curga si sa ne ia totul. Iti inteleg furia, o simt si eu. Nu as vrea sa Il intalnesc, pentru ca m-as vedea fortata sa Ii spun ca este un las.
Nu pot decat sa sper ca iti vei gasi drumul de care nu ai reusit sa dai in timpul vietii. As vrea sa dormi in liniste. Daca era dupa mine, daca ti-as fi fost nevasta, te-as fi urcat pe vapor sa te duc dincolo de Dunare, sa te ingrop acolo unde te-am cunoscut fericit si liber. Cred ca nisipul alb in bataia soarelui, te-ar fi acceptat. Te-as fi asezat in vecinatatea Dorei pentru ca intr-o buna zi sa ma asez si eu cu voi. Dar stii ceva? Imi las sora sa doarma in pace, langa iubirea ei, iar eu ma voi aseza cu Ela sa ne inconjuram de pace. Tu, dragul meu, vei ramane cu familia pentru care atata ai tras.
Si mai stii ceva? Niciodata nu voi renunta la tine, tu care vei fi pe veci slabiciunea mea
