Volumul de față reprezintă o monografie care expune contribuțiile științifice ale filologului ieșean Alexandru Lambrior în scurta sa activitate desfășurată pe tărâmul lingvisticii la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Alexandru Lambrior este printre primii lingviști care cercetează cu metodă științifică specifică timpului său faptele de limbă prin racordarea studiilor dedicate limbii române cu studiile din celelalte limbi europene. Format la L’École des Hautes Études din Paris (avându-i ca profesori pe Gaston Paris, Michel Bréal sau Arsène Darmesteter), filologul ieșean desfășoară o bogată activitate de lingvist, cu o multitudine de preocupări pentru istoria limbii, limba literară, fonetica (diacronică), romanistică și folclor. Pentru prestigioasa sa activitate, este ales membru al Societății Franceze de Lingvistică din Paris în 1877 și membru corespondent al Academiei Române în 1882.