Realitățile transnaționale ființează dincolo și în cadrul statelor-națiune deopotrivă; ele facilitează coabitarea intra-frontalieră și trans-frontalieră a cel puțin trei tipuri de reguli: regulile de drept internațional, regulile privind conflictul de legi și orice alte reguli – nesubsumabile primelor două categorii de reguli, dar care experimentează normativitatea solidă („hard law”) și lichidă („soft law”) în egală măsură.

Această coabitare diluează distincțiile westphaliene nete dintre sistemul de drept internațional și sistemele de drept local. În plus, au devenit poroase – de-a dreptul volatile – delimitările efectuate între sistemele de drept local însele, pe de o parte, între ordinile juridice și cvasi-juridice, pe de altă parte. Fluidul caracterizează realitățile transnaționale. Iar aceste realități sunt experimentate astăzi de toți: state-națiune, persoane fizice ca atare sau coagulate în osatura corporațiilor.

Realitățile transnaționale contemporane – miezul post-post-modernismului neo-westphalian – nu mai pot fi standardizate juridic numai de dreptul internațional sau numai de instituția conflictului de legi sau numai de ordinile juridice, respectiv cvasi-juridice. La jumătatea secolului al XX-lea, profesorul de drept internațional Philip C. Jessup redescoperă noțiunea „drept transnațional” și o propune ca manifest doctrinar. Privit atunci cu neîncredere, manifestul „Jessup” merită să fie recontemplat astăzi.