Îndeobşte cei buni sunt asemenea îngerilor, pe când cei răi, tot asemeni îngerilor, dar celor căzuţi, deci diabolici. Chiar dacă primul care s-a dovedit demn de a fi numit oficial „Doctor Angelicus” a fost abia Thoma d’Aquino337, împărţirea era în fapt clarificată de mult, din timpurile patristice; ne dovedeşte acest lucru Sfântul Ieronim, căruia, indiferent de confesiunea cercetătorului de azi, merită să i se acorde treapta sfinţeniei, nu numai pentru Vulgata, ci şi pentru bunătatea-i înţeleaptă arătată faţă de doctori, de învăţători, adică faţă de cei de la care ai de învăţat ceva, indiferent de micile sau marile lor erori. Mai mult decât oricine, Ieronim ne oferă modelul cărturarului adevărat care ştie, înainte de toate, că a învăţat de la cineva, deci că învăţătorul rămâne doctor, chiar dacă uneori mai şi greşeşte.

Citindu-l pe Ieronim, constatăm că ecumenia Imperiului a fost cea care a ajutat la răspândirea creştinismului; ceea ce azi e o utopie întreţinută politic (Europa unită) spre a nu deveni realitate, era atunci o realitate întreţinută concret (pe pământ şi pe ape) spre a nu muri devenind utopie a trecutului.