1. Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava. De la Dali si Gaudi la Ferran Adrià, Messi si Hugh Hefner

...Câteva secvențe fascinante proiectate pe ecranul memoriei afective ale unui călător pasionat și pofticios: o catedrală imensă sub forma unui castel de nisip (fără nicio linie dreaptă!), Iepurași Playboy defilând la braț cu fondatorul celebrei reviste (de a cărei ediție în limba română m-am ocupat o vreme), o paella mâncată după vizitarea tulburătoarei case a lui Salvador Dalí de la Figueres (unicul „teatru-muzeu”), o sardana dansată cu cei mai veseli pensionari din lume într-o piață din Calella, sticla enormă de votcă pe care voiau să o cumpere două adolescente englezoaice, explicația faptului că, la Boquería, o bucată de jamon serrano de pe pulpa dreaptă este mai scumpă decât cea de pe pulpa stângă(!), corrida interzisă parcă anume ca să-i facă în ciudă lui Hemingway (pe „ruta scriitorilor” pe care acesta a împărțit-o simbolic cu Orwell, Dos Passos, Saint-Exupéry), o vizită pe Camp Nou, unde fiecare fir de iarbă îl evocă pe Leo Messi, viața lui Joan Miró în Tarragona, la Mont-roig del Camp, modul în care o vasluiancă frumoasă a ajuns Prima Doamnă a independenței ratate a regiunii și, desigur, regretul de a nu mă fi putut desfăta niciodată cu preparatele de gastronomie moleculară / „deconstruită” de la elBullí.

2. Pierdut in Bordeaux. Tara Vinurilor, Saint-Émilion vs. Sauternes, imposibila alegere

Când spui „Bordeaux”, prima referință nu poate fi decât vinul, aici fiind, în fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricică din această regiune a Franței ascunzându-se, practic, o rădăcină de viță de vie, în fiecare sătuc mai dichisit existând un Château (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decât o simplă cramă), dar și în fiecare garage putând avea surpriza întâlnirii cu câteva butoaie de stejar în care se înnobilează o licoare unică. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvântat de Bacchus/Dionysos!

Numai că atât de mare este diversitatea vinurilor excepționale de aici încât unui muritor – fie el și „Cavaler al Vinului” – îi este peste puteri să aleagă, de pildă, între vin roșu și vin alb, între sec sau vin dulce licoros, între Merlot sau cupajul de Sémillon și Sauvignon Blanc, între Saint Émilion și Sauternes (dar și între Sauternes și Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), între Pauillac și Médoc ori între Pomerol și Pessac-Léognan, între Pauillac Château Margaux și Château d’Yquem sau, chiar, în ciuda aparentei asemănări sonore, între Château Lafite Rotschild și Château Mouton Rotschild…

Iar istoria Aquitaniei și a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexă pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind și alte deschideri fascinante spre acest tărâm incredibil.

3. Pierdut în Toscana, Paradisul Renasterii continue. Marmură de Carrara şi un pahar de Chianti

După ce am cutreierat Bătrânul Continent în lung și în lat, din Gibraltar până la Cercul Polar și de la Moscova la Gallaway, în insula de smarald a Irlandei, pot spune, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, că Toscana este unul dintre cele mai frumoase tărâmuri din Europa. Cu nenumărate vile cochete, vechi de secole, însă renovate cu grijă, risipite pe coline printre vii și livezi de măslini( locuri reinventate sau nu de năvala snoabă a turiștilor americani de acum câteva decenii), cu orașele sale istorice bântuite fecund de umbrele tutelare ale marilor artiști ai Renașterii la Galeriile Uffizi și nu numai, cu gândul că, nel mezzo del cammin di nostra vita, voi afla că nu-i chiar atât de înspăimântător să bați la poarta Infernului(...greu de rezistat tentației de a-ți face o poză la intrarea casei lui Dante Alighieri – Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate!), cu tavernele în care am redescoperit „ciorba” de burtă în alte variante seducătoare ( trippa alla fiorentina sau lampredotto) și m-am delectat cu o porție enormă de bistecca di Chianina, alături de o sticlă de vin minunat(greu de ales între Morellino di Scansano și Brunello di Montalcino, de pildă), făcând un mic ocol împreună cu Napoleon prin insula Elba sau abătându-mă un pic dincolo de hotarele regiunii spre Cinque Terre, cu ochii ațintiți pe caii care se întrec în acea Palio din Piazza del Campo de la Siena, cu dorința de a mă rătăci mereu prin grădinile neștiute ale familiei Medici în căutarea unor aluzii pierdute ale stilului de viață al lui Lorenzo Magnificul scormonind epuizant prin păduri după trufe albe și negre iar apoi răcorindu-mă cu zuppa inglese sau crema del Bountalenti, înclinându-mă dubitativ precum Turnul din Pisa dincolo de orice referință enciclopedică pusă cu dezinvoltură între paranteze de faptele simple de viață.

...Toscana va ști întotdeauna să-mi spună extraordinar de convingător, nu doar prin intermediul lui Roberto Benigni, La Vita e Bella!

Dan – Silviu Boerescu

4. Pierdut in New York, o suta de orase intr-unul singur. Din Brooklyn în Chinatown

Să fii american poate însemna o mie de lucruri. Dar se spune că nu ești american cu adevărat dacă nu ajungi măcar o dată la New York. Fiindcă acesta – chiar dacă nu este capitala țării-continent – este orașul orașelor americane, mărul enorm – The big Apple – din care trebuie să muști cu poftă pentru a înțelege corect identitatea acestei națiuni relativ tinere (cel puțin dacă este comparată cu națiunile europene, dar nu numai).

...În cântecul său , „Human Nature” din 1982, Michael Jackson se referă la New York City spunând: „Dacă acest oraș este doar un măr, atunci lăsați-mă să mușc din el”. The Big Apple este o poreclă sau, mai degrabă, un nume de alint pentru New York City. Se pare că expresia a fost folosită pentru prima dată după 1920 de către John J. Fitz Gerald, un jurnalist sportiv care scria despre cursele de cai pentru The New York Morning Telegraph. Popularitatea sa din anii ”70 ai secolului trecut se datorează parțial și unei campanii promoționale a autorităților turistice din New York.

„Big Apple” a mai fost, de asemenea, titlul unui cântec și denumirea unui dans popular din anii ”30 ai secolului trecut. Muzicienii de jazz din acea perioadă au contribuit, de asemenea, la utilizarea expresiei pentru a se referi la New York City, în special la Harlem, ca fiind capitala jazzului din lume.

Să nu uităm, însă, că termenul „Big Apple” a fost folosit și de Frank Sinatra în conversația sa cu cântăreața de operă Dorothy Kirsten într-un episod al programului de radio NBC Light Up Time din 28 Martie 1950. Iar – în Orașul care nu doarme niciodată – Frank Sinatra chiar a mușcat cu poftă din acest Big Apple!