1. Decadente

Oricare ar fie ele, dependențele ne arată vulnerabilitatea și disponibilitatea de a accepta calea ușoară, evitând lupta cu demonii din noi. Structurată în patru romane distincte, Decadențe este o radiografie a tentațiilor tinerilor, într-o lume erodată de neîncredere și prea puțin dornică să întindă mâna să te tragă de la marginea prăpastiei.

Noua carte a Danielei Bordei, atât de inspirat intitulată „Decadențe”, reprezintă o frescă fidelă a rătăcirilor adolescentine, din păcate atât de des-întâlnite astăzi în peisajul cotidian, către colapsul total al personalității și eșecul absolut pe care ajunge să le experimenteze o tânără ce la prima vedere pare a avea toate atuurile de care are nevoie cineva la început de drum pentru a reuși să-și construiască o viață luminoasă.

„Decadențe” este o poveste tragică despre destinul unei adolescente care se vede copleșită de sentimentul de abandon ce o amputează emoțional și o aruncă într-un haos existențial care degenerează progresiv. Trecerea de la o etapă la alta în acest parcurs fatalist este marcată de unele sclipiri de luciditate ale protagonistei, declanșate de împletirea unor amintiri cu anumite întâmplări pe care destinul i le scoate în cale parcă pentru a-i prefigura dezastrul către care se îndreaptă și a-i mai oferi o șansă de a încerca să facă calea întoarsă. Din păcate, sub iluzia că parcursul poate fi controlat chiar și după depășirea anumitor praguri critice, aceste sclipiri de conștiință devin tot mai pasagere pe măsură ce drumul se apropie de final, ajungând chiar să fie alungate în grabă și abandonate într-o ceață din ce în ce mai deasă care învăluie mintea și existența tinerei. În aceste condiții, finalitatea devine previzibilă iar destinul își arată încă o dată fatalitatea ce scoate la iveală implacabilitatea urzelilor țesute cu mult înainte de generațiile anterioare. Colapsul tinerei reprezintă totodată eșecul părinților ei, care la rândul lui pare a fi o reflexie a unor rătăciri din tinerețea bunicilor, înscriindu-se într-un tablou care reflectă pe fundal degenerarea, decadența morală a unei întregi lumi căreia îi cad victime cu predilecție copiii, atât de fragili și de vulnerabili în fața durerilor sufletești provocate tocmai de cei care trebuie să-i protejeze.

Mihai-Bogdan MARIAN

2. Casa cu patru ferestre

Construim lumea în care trăim precum o casă. Îi înălțăm pereții și securizăm geamurile și ușile pentru ca nimeni și nimic să nu pătrundă și să ne spargă bula de iluzie că suntem în siguranță. Navigăm într-un ocean de vise și închipuiri, îngrămădiți în siajul unor concepte în care deseori nu ne regăsim pentru că fie ne-au fost impuse, fie le-am copiat de la alții, convinși că ni se vor potrivi și nouă. Tot mai înstrăinați, ne hrănim cu himere, trăind în universuri personale, în care gândurile par figurație într-un film suprarealist. Dincolo de ușile care se închid în urma noastră, ignorăm lumea, convinși că noi stabilim regulile jocului. Până când lumea asta necunoscută nouă schimbă jocul, și ne trezim prizonierii propriilor noastre strategii de izolare.

Patru destine aflate sub același acoperiș ajung să se descopere și să-și deschidă universurile într-o situație pe care nici nu au generat-o și nici nu o pot controla. Câteodată, viața ne pune în fața unor provocări mai mari decât edificiile construite de noi pentru a ne salva. Și atunci, abia atunci, începem să trăim cu adevărat.

3. Recurs la iubire

Nu știu daca am fost Alma, cum nu știu nici cine e Tudor. Oricare dintre ei sunt doar replici ale oricaruia dintre noi. Nici macar nu trebuie sa ne numim așa. Indiferent ce nume porți și cine ai vrea sa fii, viața te va provoca sa faci alegeri care iți vor marca intreaga existența. Cautarile celor doi depașesc sfera banalului, epicul nu vine la scena sa faca spectacol și sa aștepte ovații. Acolo, in fața tuturor vine universul nostru, in care ne regasim, ne cufundam și ne pierdem ca sa ne descoperim de fiecare data alții, dar de fapt aceiași, incapabili sa știm daca alegerile ne schimba sau daca schimbarile ne aleg.

Un subiect veșnic actual despre lucruri pe care credem ca le cunoaștem, pentru ca ne compun existența: iubire, regrete, așteptari, renunțari, regasiri. Pornit in doua personaje prezentate in oglinda – una care uneori deformeaza realitatea idealizand-o, ca mai apoi sa o arate dezgolita, impudic de directa și patrunzatoare –, romanul se parcurge relativ ușor pentru ca cititorul devine parte a actului artistic, prin simpla raportare la povestea personajelor, una extrem de familiara oricui.