Ne întrebăm ce l‑a determinat pe Iancu Jianu, boier de categorie medie, cu o existenţă ma­terială sigură, să se răzvrătească. Indiscutabil, simţul dreptăţii a fost un motiv, care era înscris în genele sale. Crescând lângă copiii celor sărmani, a asistat la „spectacole” care pe un om al echităţii de talia sa nu îl puteau lăsa indiferent. Atitudinea haiducului a fost o formă de protest social şi naţional, dictat nu de instincte de ucigaş sau de îmbogăţire, ci de spiritul justiţiar cu care se născuse. Iancu Jianu avea stofă de erou antic, chemat de dreptate, şi nu de orgoliu sau de interese meschine.

Viaţa sa tumultoasă este plină de aventuri demne de eroii din basmele citite seara, pe vremuri, la lumina lămpii. Faima construită în doar şapte ani de haiducie s‑a datorat neîndoielnic şi inteligenţei sale, care a reliefat, pe măsura vremii în care a trăit, un geniu ridicat din popor, manifestat nu numai la dimensiuni populare, ci şi istorice. Pentru acest motiv am dorit să fie evocat, luând iniţiativa reeditării acestei cărţi, a unui eminent cercetător în domeniul istoric, Paul‑Emanoil Barbu. (Dumitru Constantin-Dulcan)

* * *

În istoria românilor, Iancu Jianu rămâne, în primul rând, unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai haiduciei în spaţiul etnic românesc. Poate fi considerat un „Robin Hood al românilor”, deoarece şi el a rămas în istorie, ca şi nobilul‑haiduc englez. Nemulţumit profund de regimul fanariot, deşi fiu de boier, acesta s‑a rupt de clasa din care făcea parte pentru a trece de partea celor mulţi şi oprimaţi, luând calea codrului. El a haiducit şapte ani (1810-1817), pentru ca apoi, în 1821, să se alăture cu foştii săi haiduci lui Tudor Vladimirescu, căruia i‑a fost un colaborator devotat. Numele său devenise atât de răspândit, încât poporul îl dorea a fi „un al doilea Tudor Vladimirescu”, ceea ce l‑a determinat pe Jianu ca, în 1823, să încerce, dar fără succes, să reaprindă flăcările Revoluţiei de la 1821. Celebritatea numelui său, creată prin faptele sale vitejeşti, l‑a făcut iubit de popor, l‑a introdus repede în legendă şi în balada ce‑i poartă numele, care i se cânta încă din timpul vieţii şi va rămâne nemuritoare, ca şi amin­tirea reputatului haiduc din Romanaţi, un exemplu însufleţitor de bărbăţie, curaj, sacrificiu şi dăruire. (Paul-Emanoil Barbu)