Sofia se aseza in fotoliu, fara sa-si dea jos pardesiul. Era un pardesiu de culoare deschisa, incerta, poate un bej, pe care il lua de fiecare data cand ploua. Isi acoperi genunchii cu poalele fulgarinului si ridica ochii spre Sabin. Acum il putea privi nestingherita. Nu-si putu reprima o usoara tresarire cand ii vazu chipul. Sabin tocmai se aseza la biroul sau, dar nu o scapase nici el din ochi. Privirea terapeutului era atintita asupra ei, iar in coltul gurii lui, Sofia observa un zambet binevoitor, aproape conventional. Nu un astfel de psihoterapeut isi imaginase ea. Nu stia de ce, dar, in mintea ei, acesta trebuia sa fie neaparat mai in varsta, cu o chelie respectabila, robust, daca nu cumva foarte gras si cu ochelari cu dioptrii apreciabile. Doar aceste trasaturi – credea ea – ii puteau conferi acestuia autoritatea profesionala pe care si-o dorea. Iar acum, descoperea un barbat atragator, suplu, cu un cap de actor, fara niciun rid, cu privirea agera, gata sa suceasca gatul celei mai aprige femei. Acum, surprinsa, isi vedea planurile date peste cap. Cum sa i te destainui unui barbat atat de aratos si atat de tanar.