Conferința de Pace de la Paris urma să aibă o agendă de natură liberală, anume să legitimeze noua hartă politică a Europei, construită rapid în perioada finală a războiului mondial, întemeiată pe concretizarea principiului autodeterminării națiunilor, să identifice mecanismele necesare pentru a evita izbucnirea în viitor a războiului ori măcar a-l întârzia, să constate care sunt ameninţările pe termen scurt şi mediu la adresa stabilității noii ordini liberale, atât de natură ideologică, cât şi de tip economic şi de securitate. [...] România a identificat corect această agendă şi s-a pregătit cu seriozitate pentru a putea răspunde eficient la provocările pe care reuniunea de pace le putea ridica în calea implementării integrale a exigențelor intereselor naţionale. Pe lângă efortul militar împotriva Ungariei voluntar bolşevizate – în sensul că a fost o hotărâre luată de elitele politice ale ţării, care sperau într-o alianţă a regimului instalat la putere cu Rusia lui Lenin şi, astfel, contracararea deciziilor de la Paris –, s-a înscris şi acţiunea diplomatică multilaterală de pregătire a participării României la Conferința de Pace. Acestea au fost principalele direcții de acţiune pe plan extern întreprinse de România în cursul anului 1919. Volumul de faţă, înscris în seria de volume anuale începute cu anul 1914 apărută cu ocazia Centenarului Primului Război Mondial, dă seama de detaliile acestor două majore direcții de efort naţional pentru consolidarea Marii Uniri din 1918. Deopotrivă, în volum sunt documentate şi alte direcții de efort ale statului român în anul 1919, grupate sub titlul „societatea românească în primul an după Marea Unire”, detaliind declanșarea procesului uriaş al omogenizării naţionale a unei ţări aproape de două ori mai mari decât în 1914. (Mihail E. Ionescu)

În anul 2018, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară a finalizat, sub coordonarea generalului-maior (rtr.) dr. Mihail E. Ionescu, directorul instituției, proiectul de cercetare: „Românii în Marele Război. Documente, impresii, mărturii”, iniţiat în 2014, în contextul comemorării unui secol de la izbucnirea conflictului mondial, care a pus capăt unei perioade faste din istoria europeană, denumită La Belle Époque. Cele cinci volume apărute, aferente fiecărui an al conflictului mondial, au evidenţiat parcursul foarte complex al națiunii române, care se găsea despărțită de vicisitudinile istoriei. Transilvania, Banatul şi Bucovina se aflau în componența Imperiului Austro-Ungar, o construcţie artificială, creată în 1867 şi aflată în pragul destrămării, iar Basarabia era anexată, din 1812, de Imperiul Rus. Precizăm că proiectul a inclus publicarea, tot în cinci volume, a unei sinteze în limbile engleză şi franceză, reunite într-o casetă, care va fi larg difuzată în mediile academice şi științifice din străinătate. [...] Dar proiectul ştiinţific şi editorial se impunea continuat şi pentru anii 1919-1920, când s-au consfințit juridic pe plan internaţional deciziile de unire. Oferim cititorilor un al şaselea volum, consacrat anului 1919, foarte complicat atât pentru istoria europeană şi mondială, cât şi pentru România. (Petre Otu)