[…] planurile pe care se dezvoltă poezia lui Pillat sunt trei: realitatea concretă, planul general simbolic şi realitatea lirică. Această operă, cum s-a mai observat, ne propune un univers domestic foarte bine structurat peste şi prin care se desăvârşeşte rotaţia anotimpurilor, împlinirea destinelor umane pe treptele vârstelor şi ale evenimentelor capitale ale vieţii (naşterea, nunta, moartea), trecerea suflului nevăzut al timpului. […] Coordonatele tematice ale acestui univers rotund sunt însă mai mult decât simple teme: timpul, copilăria, moartea sau peisajul reprezintă axele lui arhitectonice, astfel că poetul nu e un simplu evocator al trecutului, un cântăreţ al copilăriei, un înfiorat în faţa morţii sau un descriptiv. Pillat solicită aspectul de adâncă generalitate umană al acestor motive, are faţă de ele o poziţie filosofică, tratându- le ontologic, în ipostazele ultim abstracte. Văzute din acest unghi, temele propuse devin entităţi şi între ele se stabilesc legături fireşti. Timpul e văzut prin peisaj şi invers, astfel încât actul regăsirii Miorcanilor sau Floricăi nu ţine de sfera de experienţe specifice literaturii tradiţionaliste, nu e o simplă reîntoarcere la vatră, ci debarcarea pe un tărâm în care perspectiva oarbă şi vecinătatea zeilor tutelari ai familiei ascute la maximum apetenţa pentru ultimele abstracţiuni şi prepară sufletul pentru confruntarea cu stihiile. […] Pillat reprezintă în istoria lirismului românesc, împotriva numeroaselor accidente sau aluviuni nesemnificative, tipul cel mai pur al cântăreţului elegiac.
Mircea Tomus