Dacă ne-am întoarce la gândirea strămoșilor noștri și am restabili înțelepciunii rolul central pe care ar trebui să îl dețină în viețile noastre, roadele s-ar vădi curând. Ne putem potoli setea din izvorul înțelepciunii proverbelor, căci acestea „exprimă valorile și percepțiile fundamentale care caracterizează o comunitate de-a lungul a multor generații. Ele sunt o cheie a identității stabile a comunității, și exact aceasta le face să fie valoroase în vremuri de tranziție și de criză.” (ED, p. 13) Vechii israeliți recunoșteau în proverbe „o înțelepciune pe care timpul a testat-o și care poate oferi un punct de orientare celor tulburați de schimbări și de complexitatea noilor experiențe. Deoarece oferă o perspectivă pe termen lung, proverbele oferă o cale de ieșire din labirintul prezentului. Omul care cunoaște proverbele se află deasupra labirintului, iar de acolo poate vedea cum este alcătuit și poate vedea o soluție la impasul actual.

Un exemplu al modului în care un proverb poate întări în vreme de tulburări sau incertitudini de orice fel îl găsim în cărțile Regilor din Biblie. Când prorocul Samuel a fost trimis de Dumnezeu să ungă rege peste Israel pe unul dintre fiii lui Iesei, privirea lui este atrasă mai întâi de fiul cel mai mare, Eliab, înalt și chipeș. Dumnezeu însă corectează alegerea lui Samuel și urmează, în text, un proverb: „Dumnezeu nu vede așa cum vede omul: omul se uită la față, dar Dumnezeu se uită în inimă” (I Regi 16, 7).