Urmand linia marilor Parinti ai Bisericii, parintele Simeon are vocatia esentialului. De unde si tendinta de a-l conduce pe cititor la esenta lucrurilor, in varful ierarhiei valorilor si atitudinilor, sau la temelia ultima a asezarii lor. In egala masura, autorul are vocatia vederii unitare, coerente, holistice. Vede orice subiect in raportarea lui la tot, il articuleaza la intreg. Aceasta vedere a intregului presupune un mare dar al discernamantului si al ierarhizarii. Legat de perspectiva integratoare asupra lucrurilor, parintele Simeon are un discurs aplicat, reuseste sa articuleze organic tematica teologica a vietii propriu-zise, a vietii omului cu Dumnezeu. Este realist.

[Parintele Simeon] nu se lasa prins in capcana speculatiilor teoretice, ideologice. Tot ceea ce spune izvoraste din experienta nemijlocita de viata a dansului si a Bisericii in ansamblul ei. Si poate cel mai important lucru este acela ca parintele Simeon este totdeauna interesat, preocupat de a gasi solutia, cu deosebire solutia practica. Solutia la problemele concrete ale vietii, dar mai mult decat orice, solutia la problematica fundamentala a vietii, a sensului vietii, a implinirii, a salvarii din naufragiul sau esecul existential, a mantuirii. Asemenea marilor Parinti ai Patericului, parintele Simeon raspunde la intrebarea: "Ce sa fac? Ce sa fac ca sa ma asez in adevarul vietii, sa evit amagirile, capcanele, falsul, iluziile, ratacirile? Ce sa fac ca sa ocolesc conflictele, crizele, nedreptatile sau sa le depasesc? Cum sa ies din ele? Ce sa fac ca sa ma implinesc, sa cresc, sa avansez in desavarsire, sa traiesc plenar si adevarat, sa am bucuria implinirii rosturilor adevarate ale vietii?"

Ei bine, solutia pe care o propune parintele Simeon, recapituland experienta si credinta Bisericii dintotdeauna, experienta si invatatura marilor Parinti si Invatatori ai Bisericii, confirmate de propria experienta, este ascultarea.

Extras/ Prefata/ p. 19

[...] cartea parintelui Simeon mi se pare a avea un rol si o forta profetice in vremurile grele prin care trecem - vremuri de molima si criza mondiala -, in care mare parte a crestinilor par a fi convinsi ca raul vine din afara, de la altii si se angajeaza intr-o batalie surda cu morile de vant!

Te minunezi aproape, constatand cu stupoare ca este ignorat cu desavarsire mesajul, in cuvant si in fapta, al Domnului Hristos, lasat mostenire in Dumnezeiestile Evanghelii, drept solutie si cale, ca eliberatoare si mantuitoare sunt stiinta si puterea de a te lasa biruit si nu aceea de a birui adversarul, stiinta si puterea de a transforma in jertfa prin ascultare libera cu supraplus a atacului, a nedreptatii, a afrontului, a abuzului, a dispretului, a ofensei, a pagubei venite de la celalalt.

Luptand cu toate armele, in presa, in strada impotriva celor care vizeaza marginalizarea sau eliminarea, exterminarea crestinilor facem un mare deserviciu Evangheliei, ne incadram intr-o contra-propovaduire, este ca si cand am spune ca Mantuitorul ar fi trebuit sa lupte impotriva celor care voiau sa-L extermine si sa nu Se lase cu niciun chip rastignit.

Esenta crestinismului este stiinta de a muri, si nu de a supravietui. Iar stiinta de a muri se invata prin lepadarea de voia proprie, prin exercitiul ascultarii.