Am crezut că e mai important să fiu eu fericit, dar acum, când aud cum va dispărea din viața mea cu tot cu copil, fericirea mea nu pare să mai conteze, fiindcă nu pot fi fericit departe de el.

Îl iubesc prea mult. Am pus prea mult suflet, fiind acel tati care lipsise șapte ani din viața lui. Să mă pun pe locul doi a devenit o rutină de când l-am cunoscut pe Diodor, așa că decid să îi ofer în continuare locul unu în viața mea, știind că, lăsându-i să plece, am să mă uit într-o zi înapoi și am să mă căiesc pentru alegerea făcută.

Îi permit orice, de dragul de a-l vedea fericit.

Și îi cumpăr dragostea cu fel și fel de lucruri. Lucruri scumpe. Lucruri unicat. Gadgeturi, jucării, stele, pat în formă de mașină, tobogan… și orice altceva îi trece prin cap. Iar el îmi dă la schimb iubire și… mă strigă tati.

— Dacă pleci, o să mă distrugi. Eu… – strâng din dinți, conștient că mă arunc pe o gheață foarte subțire –, eu… Vă iubesc! Te iubesc și pe tine și pe copil, și nu te voi lăsa să pleci. Poate că nu va merge, nu știu, Amina. Sau poate că va merge și ne vom căsători… Dă-mi timp să mă obișnuiesc cu sentimentele acestea.

Banii aduc fericirea? Sau dragostea

unui copil este mai de preț decât orice avere?