CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Produsul cu id 424656 a fost adăugat în coșul de cumpărături!
Limba si literatura materna rromani. Manual pentru a VII-a
Limba si literatura materna rromani. Manual pentru a VII-a
Pret de lista: 4200
Preț: 3780
Reducere: 420 lei (10%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 10 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 424656
Clasa: a 7-a
Autor(i): Gheorghe Sarau, Ionel Cordovan, Marius Caldararu
Editura: Editura Sigma
Nr. pagini: 176 pagini
ISBN: 9786067274714
Categorii: Carte scolara, Gimnaziu, Manuale scolare, Clasa a VII-a, Niveluri educationale
Manualul Limba și literatura maternă rromani, clasa a VII-a este redactat conform alfabetului standard, adoptat pentru limba rromani comună, literară, și este alcătuit din cinci unități de învățare.

La începutul manualului a fost introdusă o scurtă prezentare a cărții: E lilesqo prezentisaripen, pentru a îndruma elevii asupra felului în care estre structurat manualul, explicând simboluri și rubrici precum: Lava maśkar lava…, în care sunt prezentate sensuri și înțelesuri suplimentare pentru cuvintele noi; Pućhimata aj mangimata kaj tèksto, în care sunt cuprinse cerințele textului parcurs; Te siklǒvas khethanes!, care include o serie de conținuturi privind în principal noțiuni de gramatică; So ʒanav, so na ʒanav?, în care sunt cuprinse, o serie de exerciții menite să consolideze cunoștințele acumulate în interiorul fiecărui capitol și unitate de învățare; Ʒanesas ke…?, după modelul Știați că…?, care urmărește să aducă informații suplimentare, de cele mai multe ori inedite, privind temele studiate.

Manualul conține un test de evaluare inițială, Tèsto vaś i iniciàlo/anglutni evaluàcia, care, în urma aplicării la clasă și a evaluării rezultatelor, poate oferi o imagine actuală a nivelului la care se află clasa, ca grup, dar și fiecare elev în parte, la început de an școlar.

Tot prima parte a manualului, chiar în prima unitate de învățare, este reluat alfabetul, O oficiàlo alfabèto e rromane ćhibǎqo, subordonat lecției O Jòno, o godǎver, noțiunile privind alfabetul fiind reluate succint, pentru a revedea la nivelul clasei a VII-a o serie de semne grafice specifice alfabetului rrom, precum ë, ï, ä, întâlnite în special în dialectele rrome din zona balcanică. Similar este și cazul semiconsoanei w, cuprinsă și aceasta în reluarea alfabetului. Tot aici, la subcapitolul O akcènto rromane ćhibǎθe, sunt prezentate o serie de particularități privind accentul în limba rromani fiind redate și explicate vocalele însoțite de semnul grafic ce redă accentul: à, è, ì, ò, ù. Prin exemplificări și comentarii făcute în jurul exemplelor, elevii vor putea distinge cele două variante de scriere, literară și dialectală, atât în textele întâlnite în manual, cât și în conversațiile curente din limba rromani. Sunt enunțate și o serie de reguli, Xramosaripnasqe règule, pentru a consolida o seamă de principii în legătură cu alfabetul oficial al limbii rromani.

Pe parcursul manualului, sunt reluate o serie de transformări, accidente de ordin fonetic, extrem de utile prin explicarea acestora, fiind întâlnite frecvent în limba rromani, atât scrisă cât și orală. Prezentarea acestor structuri vin în sprijinul elevilor, mai ales în cazul exercițiilor de citire, dar și a celor de scriere, formele precum anθ-o, anθ-i sau anθa ël, fiind forme uzuale și în scris.

În cadrul unităților de învățare sunt inserarate texte literare care cuprind diverse stiluri și teme, unele inspirate din folclor, altele cu caracter didactic, precum: Kaθar avas?, sau Kon sam ame?, care scot în evidență traseul rromilor din India către țările europene și specificul cultural rrom, sau texte tematice precum: E ivendesqe baredǐvesa sau E mamǎqo dǐves, culegeri de folclor, precum Kidipen (Kidini kaθar i Mariana Cozma thaj amboldini kaθar i Gabriela Moise) sau O xanʒvalipen (Kidini kaθar i Mariana Cozma thaj amboldini kaθar i Gabriela Moise), alte categorii fiind traduceri din literatura română, precum Grigore Bǎjenaru: Cișmigiu & comp, sau categoria poeziilor inspirate din viața autentică a rromilor scrie de autori rromi: Garavde and-e khera, de Ionel Cordovan; Me sem rrom!, de Marius Căldăraru; O nevo rrom, de Olga Mărcuș sau mici povestioare aparținând unor autori precum Nicolae Pandelică (O Jòno, o godǎver; E xuxura; O rrom thaj o ćhavo sikavdo etc.). Astfel, elevii vor lua contact cu o gamă variată de texte, atât privind temele abordate, stilul, specia literară, precum și nuanțele dialectale, toate acestea oferind un spectru larg de învățare și integrare a unor elemente de limbă și literatură rromani precum cele de vocabular, sinonime, antonime, forme diminutivale de tipul: phral + orro > phralorro, ćhaj + orri > ćhajorri sau formele obținute cu ajutorul sufixului moțional –ni. În mod fericit, aspectul ramificat al textelor propuse este cu atât mai extins cu cât textele se regăsesc și în alte țări, cum este cazul cântecelor, această componentă ilustrând, totodată, dimensiunea internațională a limbii rromani.

Explicațiile date în limba rromani pentru anumite cuvinte la finalul fiecărui text contribuie la înțelegerea cât mai fidelă a textelor. Tot pentru o mai bună înțelegere a textului sunt date în multe situații variantele alternative pentru un anumit termen, sintagmă sau expresie, fiind oferită astfel o paletă completă de forme posibile prezente în limbă, cu precădere în varianta vorbită, aceste forme paralele ilustrând aspecte fonetice, morfologice sau pur și simplu variațiuni lexicale prin care se concretizează serii sinonimice. Acestă procedură devine extrem de importantă în cazul limbii rromani atât pentru vorbitorul nativ al unuia dintre dialecte, fiind în aceeași măsură importantă și pentru cel care nu este vorbitor nativ, întrucât, în acest fel, ambii vor putea recunoaște o formă sau alta atunci când o vor întâlni într-un text scris sau într-o conversație.

În completarea textelor propuse pentru studiu în cadrul lecțiilor apar și noțiuni de gramatică privind principalele părți de vorbire, precum substantivul, cu explicații extinse privitoare la gen, număr, caz, determinare; adjectivul, cu tipurile de adjective; numeralul, cu distincțiile pentru numeral cardinal și numeral ordinal; pronumele personal, insistând asupra formelor cazuale; verbul, cu diferențele dintre Temàtiko vi bitemàtiko vèrburǎ, fiind detaliată conjugarea la modurile și timpurile specifice limbii rromani, adverbul, cu trăsăturile specifice, dar și elemente de sintaxă, precum subiectul, predicatul, atributul, complementul, sau noțiuni legate de propoziție, cu dihotomia propoziție simpă (i sadi propozìcia), propoziție dezvoltată (i buxli propozìcia).

Manualul E dajaqi rromani ćhib vi i literatùra – i VII-to klàsa și-a câștigat un loc de cinste în literatura școlară de specialitate prin acuratețea științifică, inserarea unor motive, teme, principii și valori rrome autentice, diversitatea conținuturilor propuse, precum și prin excelenta corelare a subiectelor incluse cu teme de actualitate, accesibile și atractive pentru elevi.

Alte carti de GHEORGHE SARAU:
Practical course of rromani
88.00 79.20 lei -10%
Stoc limitat!
Alte carti de IONEL CORDOVAN:
Alte carti de MARIUS CALDARARU:
Alte carti din aceeasi categorie:
Alte carti de la EDITURA SIGMA:
Dreptul Civil - Drepturile Reale - Note de curs
30.00 27.00 lei -10%
Stoc furnizor
Capra cu trei iezi
16.50 14.85 lei -10%
Stoc furnizor
Povestea norocului
22.00 19.80 lei -10%
Stoc furnizor
Aventurile lui Hanschen. Limba germana. Caiet (gradinita)
18.00 16.20 lei -10%
Stoc limitat!
Armata romana in Razboiul de independenta
89.00 80.10 lei -10%
Stoc limitat!
NOUTĂŢI
Imoralistul
27.00 lei
Stoc limitat!
Tehnici si proceduri in anestezie si terapie intensiva
Figurina Disney Wish - Valentino
21.78 lei
Stoc limitat!
Figurina Disney Wish - Star
21.11 lei
Stoc limitat!
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL