Profesorul Vizureanu explică, analizează și argumentează conceptele și ideile pe care Descartes le va dezvolta în cadrul filosofiei sale: existența lui Dumnezeu, cunoașterea bazată pe experiență, ideile înnăscute, intuiția, deducția, cogito-ul, morala provizorie, mathesis universalis, facultățile cognitive, lucrurile clare și distincte, dualismul substanțelor, rigoarea raționamentelor matematicii și a geometriei aplicabile, în concepția sa, la toate celelalte științe, îndoiala metodică. În capitolul „Prezența în lume”, autorul prezintă percepția atât în epocă, cât și în secolele următoare, a sistemului filosofic și a ideilor științifice carteziene. Ultima secțiune, „Destinul postum”, îl plasează pe Descartes drept centru al canonului filosofiei occidentale, cel care promovează ființa și gândirea ca fundamente ale filosofiei moderne, preluate și prelucrate ulterior de Spinoza, Malebranche, Locke, Leibnitz, Kant, Husserl, Heidegger și chiar de Noam Chomsky în elaborarea gramaticii sale generative.

Cartea cuprinde și o bibliografie vastă, un glosar de concepte carteziene și un tabel cronologic al vieții și al operei filosofului francez.

„Comentatorul evită, pe cât posibil, monotonia și analiza unidirecționată, inserând permanent comentarii critice, comparații cu doctrina scolastică respinsă de Descartes, pasaje din corespondența filosofului francez cu persoane influente sau cu alți filosofi ai vremii (de pildă, Galilei, marchizul de Newcastle, prințesa Elisabeta care îl considera pe Descartes «persoana cea mai în măsură din lume de a-i corectă defectele »), referiri la unele idei care în alte opere apar doar în structura de suprafață. Perspectiva este una didactică: se menționează mai întâi anul de apariție, apoi traducerile, se continuă cu o casetă tehnică, urmată de un rezumat al lucrării și de receptarea sa în epocă și în secolele următoare. ”

Dragoș Ivana, în Observatorul cultural