Cititorul român interesat de istoria conceptelor şi concepţiilor estetice are, deci, prilejul de a cunoaşte, prin lucrarea de faţă, una dintre operele de referinţă ale acestei istorii, placă turnantă la răscrucea dintre caracterul speculativ al marilor sisteme estetice şi elanul experimental al esteticilor de tip ştiinţific.

Estetica este ştiinţa despre frumos, implicit, şi despre urît.

Ecoul larg al teoriei empatice nu a însemnat însă, numai acord sau asimilare, ci şi polemică sau chiar respingere.

Desigur, sarcina esteticii este, însă, de a stabili sensul cuvintelor „artă” sau „activitate artistică” în general. De aceea, ea nu construieşte şi nu decretează, ci întreabă, pur şi simplu: ce se numeşte astfel, de fapt?