Raporturile juridice care fac obiectul arbitrajului internațional au, prin natura lor, elemente de extraneitate. Prin urmare, problema unui conflict de legi și determinarea legii aplicabile fondului apar adesea in arbitrajul internațional, cu particularitatea ca nu exista norme de drept internațional privat predeterminate și automat aplicabile pentru stabilirea legii aplicabile, cum se intampla atunci cand o instanța judecatoreasca este confruntata cu un conflict de legi. Mecanismele de gestionare a conflictelor de legi in cadrul arbitrajelor internaționale sunt mult mai flexibile decat normele conflictuale dintr-un sistem de drept național și, cu siguranța, au un grad mai ridicat de incertitudine.

In plus, in arbitrajul internațional se pune și problema determinarii normelor de procedura aplicabile, deoarece, spre deosebire de disputele soluționate in fața instanțelor judecatorești, carora li se aplica automat legea de procedura a statului de care aparține instanța, in arbitrajul internațional autonomia procedurala a parților este considerabila, cu restricții minime, iar, in lipsa unui acord al parților, autoritatea procedurala a tribunalului arbitral este, de asemenea, extinsa. Chiar și atunci cand parțile iși manifesta autonomia procedurala prin alegerea unor reguli arbitrale, acestea au un caracter schematic și general, lipsurile fiind suplinite de parți prin acord sau de tribunalul arbitral.

Lucrarea iși propune abordarea mecanismelor și criteriilor folosite de tribunalele arbitrale pentru determinarea legii aplicabile procedurii și fondului disputei, pornind de la teoriile, viziunile și mentalitațile reflectate in literatura de specialitate, in legislațiile naționale și in regulile de arbitraj, dar concentrandu-se mai ales pe analiza jurisprudenței arbitrale, pentru a identifica și a extrage tipare, modele, bune practici sau practici repetitive adoptate ori preferate de arbitri in soluționarea problemelor de drept internațional privat.