Poezia de început a lui Nicolae Prelipceanu rezultă dintr-o „lectură“ a lumii, este rodul ivirii, din timp în timp, a unui moment al contemplării. […] De cele mai multe ori, ea este alcătuită din scurte încordări ideatice, din coagulări de sens ce au loc pe parcursul unei relatări, al rememorării unei întâmplări. - Eugen Negrici, 1999

E limpede că pentru Nicolae Prelipceanu, poet totodată al vibrației civice și deconstrucționist al minciunii sociale, există o „lume a ideilor și a frumosului, a adevărului și a dreptății“. […] Dar este la fel de limpede că în viziunea sa sceptică, relativistă asupra lucrurilor, […] o asemenea lume, de esență platoniciană, se intersectează extrem de rar cu lumea noastră terestră. […] O „lume răsturnată cu josul în sus“. Mai impresionant e faptul că nu avem de-a face aici, cum s-ar putea presupune, cu o „gândire“ ivită dintr-o înțelepciune „negativă“, acumulată insidios, odată cu trecerea anilor, ci de o perspectivă profundă, care străbate, precum o falie ce lasă să se vadă abisurile, întreaga poezie a lui Nicolae Prelipceanu. - Dan Cristea, 2014