În volumul Epilog (1987), Hans Urs von Balthasar ne oferă o recapitulare succintă a monumentalei sale trilogii.

În timp ce aceasta din urmă este dedicată unei analize a revelației divine în lumina frumosului (Slava lui Dumnezeu), a binelui (Teodramatica) și a adevărului (Teologica), Epilogul se concentrează asupra unității. Un aspect al acestei unități este unicitatea lui Hristos: Cum, se întreabă Balthasar, arătăm singularitatea absolută a Domnului în mijlocul atâtor religii, viziuni ale lumii și filozofii? Răspunsul pe care el însuși îl propune este integrarea: unitatea care strălucește în recapitularea de către Hristos a misterului ființei create în cadrul misterului tot mai mare al iubirii trinitare. Acest program de integrare, susține Balthasar, îi permite teologului să arate atât consonanța revelației cu rațiunea, cât și noutatea sa scandaloasă în raport cu toate interpretările umane ale realului. Desigur, "această mică lucrare cu greu poate fi mai mult decât o sticlă aruncată în mare. Să găsești uscat și să se întâlnească cineva cu adevărat cu ea, asta ar fi un miracol. Dar uneori chiar și miracolele se întâmplă" (din Cuvântul înainte semnat de autor).